Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest la RADET Constanţa din cauza sporurilor Directorul Liviu Popa - „Nu vreau să dau oameni afară“ (galerie foto)

ro

26 Apr, 2016 00:00 3249 Marime text


Circa 30 de angajaţi ai Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice Constanța, membri ai sindicatului Energo RADET, au ieşit, ieri, în stradă, nemulţumiţi de reducerea sporurilor de noapte şi de weekend.
 

„Ni s-a spus că există posibilitatea şomajului tehnic pentru operatorii de puncte termice. Pe timp de vară, nu distribuim energie termică sub formă de căldură, aceasta fiind oprită din 14 aprilie. De atunci s-a luat măsura ca operatorii de puncte termice să treacă la opt ore de muncă pe zi. Salariile lor au fost negociate mai mici, chiar dacă acest lucru nu este stipulat în contractul colectiv de muncă. Prin urmare, ei au rămas fără sporurile de noapte, fără cele de sâmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale. Cu aceste sporuri ar fi avut şi ei un salariu ca al unui angajat care desfăşoară doar tură de zi.
 
Conducerea RADET ne-a ameninţat că, dacă vom participa la acest protest spontan, vom fi trimişi în şomaj tehnic. Angajaţii de la punctele termice vor realiza norma lunară de ore, dar nu vor mai beneficia de sporurile care au fost reduse. Adică operatorilor de puncte termice nu li se oferă sporurile de weekend, care le-ar fi majorat salariile. Deocamdată, nu ni s-a comunicat câte persoane vor fi trimise în şomaj tehnic. Nu ni s-a dat o decizie. Nu ştim ce fel de reorganizare se doreşte. Cerem conducerii RADET să oprească abuzurile! Reorganizarea se îndreaptă în primul rând spre operatorii de puncte termice şi şefii de sectoare. Odată cu oprirea furnizării de energie termică pentru încălzire, au apărut un val de reclamaţii, deoarece operatorii de la punctele termice  execută reglaje doar până la ora 16.30. Abonaţii RADET reclamă lipsa apei calde! Avem o calitate mai slabă a serviciilor oferite. Prin această măsură nu s-a făcut altceva decât să crească numărul de reclamaţii“, a declarat Petrică Mădulărescu, liderul sindicatului Energo RADET.

 
Acesta a mai spus că, după Paști, vor demara procedurile pentru a iniţia proteste după cum permite legea. Precizăm că Sindicatul Energo RADET are 144 de membri. „Programul nu convine nimănui. Eu pierd 350 de lei în fiecare lună. Se pune zilnic presiune pe noi. Mulţi s-au retras din sindicat. Reducând numărul operatorilor de la puncte termice, lumea este nemulţumită de serviciile oferite. De aici şi debranşările“, a spus, la rândul său, Marius Vecu, operator al unui punct termic.
 
Liviu Popa, directorul RADET Constanţa, a ţinut să precizeze că nemulţumirile salariaţilor sunt adevărate în proporţie de 85-90%.
 
„Trebuia să avem nişte revendicări, înaintate către conducere, urmând a fi discutate. Avem un sindicat majoritar, care este semnatarul contractului colectiv de muncă. Am analizat împreună cu sindicatul majoritar situaţia economică a regiei. Am parcurs o iarnă călduroasă şi am vândut mai puţină energie termică decât era prevăzut în buget. Din vânzarea de energie termică ne asigurăm veniturile unităţii. Odată ce cantitatea de energie termică este mai mică, trebuie să reconsiderăm toate costurile unităţii.
 
Nu sunt adeptul să fac restructurare de personal. Nu vreau să dau oameni afară. Pe perioada iernii, programul de muncă este făcut pe ture. Am convenit cu sindicatul ture de 12 cu 24. În condiţiile în care veniturile au scăzut, nu ne mai putem permite să ţinem ture de 12 cu 24 şi am făcut ture de opt ore. Pe lângă acest lucru, sâmbătă şi duminica, câte un operator de la cuplaj face tură. Deci primeşte spor. Am convenit cu şefii secţiilor ca, pe toată perioada, să-i ruleze în maniera în care toţi să prindă un spor de sâmbătă, de duminică sau de sărbători legale. Nu se poate să plătim mai multe sporuri. În perioada 1 ianuarie - 31 martie, sporurile au depăşit cu 16% nivelul prevăzut.
 
Suntem într-o situaţie economică dificilă, în care avem două variante: ori să asigurăm întregului personal RADET salariul de bază, ori să îi chemăm la muncă patru zile din cinci, desigur, cu diminuarea salariului. Mai există posibilitatea şomajului tehnic pentru unii angajaţi. Este legală. Vor primi 75% din salariu, dar nu dorim acest lucru. Ţinem la toţi angajaţii şi nu am făcut ca alte unităţi, care au tăiat ca în carne vie. Avem posibilitatea să menţinem salariaţii pe care îi avem acum - 470 de angajaţi. Dacă luăm în considerare că în buget, pe primele trei luni ale anului, am avut o cantitate de 240.000 de gigacalorii pe care să le vindem populaţiei şi care ne asigurau veniturile necesare desfăşurării activităţii, inclusiv acordării salariilor, însă am vândut doar 220.000 de gigacalorii, ar fi fost simplu să reducem personalul cu 10%. Nu am făcut acest lucru. Însă regia nu mai are surse să asigure sporuri suplimentare. De aceea, dacă se insistă pe acest subiect, vom lua măsurile legale care impun redresarea“, a spus Liviu Popa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii