Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiecţii de filme la Casa de Cultură din Constanţa

ro

28 Sep, 2013 00:00 3078 Marime text
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din Constanţa, a pregătit publicului constănţean, pentru această toamnă, o serie de surprize. Una dintre acestea presupune proiecţia de filme în sala mare a Casei de Cultură. Preţul unui bilet este mai mult decât convenabil: doar 8 lei.

Astfel, potrivit spuselor lui Ungureanu, în urma unui parteneriat cu casa de distribuţie SC Voodoo Films SRL şi cu regizorul român Cristian Mungiu, constănţenii vor putea vedea, pe 26 octombrie, de la ora 17.00, filmul „Vânătoarea”. Duminică, dar de la ora 14.00, vor avea posibilitatea de a viziona, tot la Casa de Cultură, pelicula ”Starbuck”.

Directorul instituţiei susţine că nu e pentru prima dată când în sala Casei de Cultură Constanţa are loc proiecţie de film. Acest lucru a mai avut loc cu câţiva ani în urmă, atunci când Mungiu lansase celebrul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Ungureanu a precizat că, în funcţie de succesul de care se vor bucura proiecţiile din octombrie, va lua în calcul dacă va duce acest proiect mai departe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii