Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:06 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de modificarea legislației în domeniul ordinii și siguranței publice Ce faci când strigă polițistul ”Stai, poliția! - Nu te apropia!”

ro

17 Dec, 2017 03:57 5559 Marime text
De câteva zile a fost declanșată dezbaterea publică referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranței publice, precum și un rezumat al principalelor propuneri.

Toate se află pe pagina oficială de internet a Ministerului Afacerilor Interne.
 
Acolo, printre altele se arată că ”polițistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești, să adopte o poziție inofensivă și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”.

Prin poziție inofensivă se înțelege:

a) ținerea mâinilor la vedere, deasupra capului sau paralel cu solul,
b) depărtarea picioarelor,
c) adoptarea poziției șezut,
d) adoptarea poziției culcat,
e) alte asemenea poziții care previn săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.

Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care-l poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate și copiilor.

Totodată, prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta oricărei persoane de a nu se conforma solicitărilor polițistului sau de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Stai, poliția! – Nu te apropia!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii