Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul Prima Chirie a fost lansat. Cine poate beneficia

ro

07 Jun, 2017 19:36 3964 Marime text
Începând cu data de 6 Iunie 2017, agențiile pentru ocuparea forței de muncă primesc cererile insotite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul “Prima chirie” (prima de relocare).
Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Prin derogare de la acest termen, “Prima Chirie” (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017 și 06.06.2017.

Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, în care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, începe cu data de 06.06.2017, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.414/2017 şi a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.374/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, și pentru modificarea și completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002.

Potrivit prevederilor care au fost instituite în cuprinsul Legii nr.76/2002, prin art.VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei

OUG 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr 62 din 25.01.2017.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii