Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dedicat jurământului lui Hippocrate Profesorul şi chirurgul Vasile Sârbu îşi sărbătoreşte ziua de naştere

ro

22 May, 2015 00:00 16448 Marime text
Profesorul universitar dr. Vasile Sârbu împlineşte, azi, 67 de ani. Născut pe 22 mai 1948, în Deleni, judeţul Mehedinţi, profesorul Vasile Sârbu a absolvit în anul 1972 Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. A obţinut titlul de Doctor în Medicină în anul 1993, cu teza „Vascularizaţia arterială a tubului digestiv subdiafragmatic în zonele de interes chirurgical“.

Urmează o serie de cursuri de perfecţionare în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Fundeni, în 1984; în chirurgia toracică, în 1986; în chirurgia plastică şi reparatorie, în 1987. După 1990, urmează cursuri de pregătire şi un schimb de experienţă în Franţa - 1990, Italia - 1991 şi 1995, urmate până în anul 2000 de perioade scurte de informare şi pregătire pe probleme ţintite în clinici din Israel, Spania, Anglia, Turcia, Grecia, Austria, Germania, Anglia, USA, Japonia şi Chile. Activitatea profesională o începe ca medic intern în Clinicile de Chirurgie generală şi cardiovasculară de la Târgu Mureş şi Craiova. Urmează perioada de secundariat în acelaşi domeniu la Spitalele Fundeni şi Floreasca, devenind, în 1977, medic specialist în chirurgie generală. Din 1988, lucrează în Spitalul Judeţean Constanţa, devenind şef de secţie în 1990. În anul 1992, devine medic primar de chirurgie generală şi chirurgie vasculară şi şeful Clinicii de Chirurgie. Între anii 1990 şi 1993, a fost director al Direcţiei Sanitare Constanţa, iar între 2000 şi 2002, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie şi Transplant. La începutul anului 1990, constituie, alături de alţi oameni de ştiinţă şi cultură, grupul de iniţiativă „Prouniversitaria“, care a condus la înfiinţarea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.

A făcut parte din conducerea tinerei universităţi, chiar de la înfiinţare, fiind decan fondator al Facultăţii de Medicină, până în 2003, şi apoi prorector al universităţii. În 1998, devine profesor universitar la Catedra de Chirurgie a universităţii şi, din anul 2001, devine conducător de doctorat. Vasile Sârbu a participat la programele de cercetare ale Centrului de Medicină Experimentală Fundeni pe domeniul chirurgiei vasculare, punând ulterior bazele cercetării pe acelaşi domeniu la Constanţa. A elaborat pentru studenţi lucrarea „Elemente de propedeutică chirurgicală“, „Chirurgie generală“, vol. I-II, „Patologie chirurgicală abdominală“; „Patologie chirurgicală toracică“ şi „Urgenţe chirurgicale“, „Pagini din Istoria Chirurgiei Româneşti“, 2002. A publicat şi comunicat împreună cu colaboratorii săi peste 460 de lucrări ştiinţifice.

Profesorul Sârbu a pus bazele învăţământului universitar medical şi farmaceutic la Constanţa şi a contribuit la introducerea în România a tehnicii chirurgicale laparoscopice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gabriela Cati 26 May, 2017 12:06 La multi ani fericiti domnule doctor multa sanatate sa va dea dumnezeu sa daruiti in continuare sanatate la toata lumea
  • Zaharia Agripina 23 May, 2017 22:32 LA MULTI ANI DOMNULE PROFESOR! SANATATE SI PUTERE DE MUNCA!
  • As. Brateanu sp. urg.Pantelimon Bucuresti. 23 May, 2015 20:49 Sunteti un bun profesor Pentre multe generatii de elevii viitori medici ai medicini Roman estimated.