Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorul Nicolae C. Papadopol s-a stins din viaţă

ro

30 Oct, 2019 16:04 5426 Marime text

În urmă cu puţin timp, Sindicatul Liber al Navigatorilor a anunţat printr-o postare pe facebook că Profesorul  Dr. Nicolae C. Papadopol s-a stins din viaţă.

A murit prietenul nostru, Profesor Dr. Nicolae C. Papadopol ! A fost în primul rând un om de omenie, un prieten al mării şi oceanului planetar dar şi un cercetător de excepţie ! Comunitatea noastră a rămas fără o personalitate de excepţie. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte !

Date biografice:

Nicolar C. Papadopol s-a născut la Tulcea, în 10 aprilie 1942.  Licenţiat al Facultăţii de Biologie – Geografie – secţia Zoologie – Universitatea « Al. I. Cuza » Iasi (1962 – 1968). Doctoratul în biologie la Institutul de Biologie al Academiei Romane, Bucureşti. Biolog la Institutul de Cercetare şi Proiectare Piscicolă, Institutul Român de Cercetări Marine, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină « Grigore Antipa ». Titular a cinci cursuri la Facultatea de Navigaţie a Universităţii Maritime din Constanţa (1990 – 2002) şi la Facultatea de Marină Civilă – Academia Navală Constanţa (1993 – 2003).

A susţinut cursuri de formare pentru personalul cu funcţii de conducere din flota de pescuit expeditionar, pentru pregatirea examenelor de brevet ale ofiţerilor de punte şi comandantţlor, pe specialitatea pescuit oceanic.  A fost secretar ştiinţific la Institutul Român de Cercetări Marine, director strategie – cooperare, membru în comitetul de administraţie, membru în comitetul de Direcţie. Secretar al Comisiei Teritoriale Interdisciplinare de Cercetare Dezvoltare Dobrogea (1995 – 2002). Preşedinte al comisiei pentru dezvoltare strategii şi politici în domeniul resurselor marine.

A publicat 177 de lucrari în ţară şi strainatate, ca autor unic sau în colaborare. A condus misiuni expeditionare pe mare între anii 1980 – 1990 şi 1999 – 2002.   A condus sau organizat 24 de expediţii de cercetare în Atlanticul de Sud – Est şi în zona Antarcticii şi a înzestrat cu colecţii de peşti oceanici Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” din Bucureşti si universităţile din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Craiova. A fost director ştiinţific al Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii din Constanţa.

Membru al Societăţii de Biologie din România. Vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român pentru Oceanografie. Membru al Comisiei pentru Pescuit şi Acvacultura a Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice (2002 – 2003). Membru în Juriul Naţional – programul BLUE FLAG – pentru plajele nordice din România.

Membru al Comitetului Român de Istorie şi Filozofia Ştiinţei CRIPS – Academia Română, al Comitetului consultativ pentru cercetare de pe langă The American Biographical Institute (Raligh – SUA), al Asociaţiei Balcanice de Mediu (Thessalonik – Grecia) şi în Cabinetul de Iniţiativă pentru fondarea Societăţii Romane de Limnologie (Universitatea Bacau). Secretar al Comitetului National Roman de pe langă Comisia Oceanografică Interguvernamentală a UNESCO. Inspector internaţional ICSEAF, reprezentant al părţii române. Expert al părţii române în grupul de lucru pe probleme ICSEAF (Burgos – Bulgaria). 

Membru în colectivul redacţional al publicaţiei « Cercetari marine ».
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marin Năstase 05 Nov, 2019 17:40 Dumnezeu să-l odihnească