Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupta cu eticheta de incompatibil Procesul cu ANI al primarului din Dobromir, mutat din nou la Constanţa

ro

20 Apr, 2015 00:00 1600 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în luna aprilie, constatarea unei stări de incompatibilitate în cazul primarului comunei Dobromir, Eugen Iliescu. Aceasta vine ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Potrivit ANI, primarul comunei Dobromir „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 - 13 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al întreprinderii individuale Iliescu Eugen Întreprindere Individuală, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003“.

Procesul lui Eugen Iliescu împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate a avut, joi, termen la Curtea de Apel Bucureşti. Completul de judecată a secţiei de Contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Decizia este definitivă. „În iunie 2012, atunci când am ieşit primar, începeam recoltarea agricolă la întreprinderea individuală, aveam contracte în derulare, nu puteam să o închid aşa, nu puteam să o transfer pe numele soţiei. Ulterior însă, am înfiinţat un SRL la care soţia mea e administrator, şi am cesionat toate contractele de arendă la acel SRL“, a explicat şeful administraţiei publice locale din Dobromir. Primarul a precizat că, odată cu încheierea ciclului agricol din 2012, a lichidat şi întreprinderea individuală cu specific agricol pe care o deţinea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii