Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Problemele de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre, dezbătute la Universitatea „Andrei Şaguna” (galerie foto)

ro

21 Oct, 2016 00:00 3943 Marime text
Timp de trei zile, Universitatea „Andrei Şaguna” găzduieşte Conferinţa internaţională „Securitatea şi Stabilitatea la Marea Neagră”, eveniment organizat în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Camera de Comerţ a României.
 
La deschiderea festivă ce a avut loc ieri, 20 octombrie, au participat cadre didactice universitare, ambasadori, personalităţi de rang înalt din SUA, Turcia, Moldova, Georgia, Bulgaria, Ucraina. Printre cei prezenţi s-au numărat: Cristian Diaconescu, Asaf Hajiyev, secretar general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, Dănuţ Jugănaru - directorul general al CCINA Constanţa, Aurel Papari - preşedintele Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice Aromâne „Andrei Şaguna”, Adrian Cristian Papari, rectorul Universităţii „Andrei Şaguna”, Eugen Siteanu, de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Oleg Balan, rectorul Academiei de Administraţie Publică a Republicii Moldova, Ija Micola Mihailovici, rectorul Institutului Regional de Administraţie Publică din Odessa, Ucraina, Asaf Hajiev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (AP CEMN), foştii rectori ai Universităţii „Ovidius” Victor Ciupină şi Adrian Bavaru, Ali Bozçalışkan, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, comandor conf. univ. dr. Octavian Tărăbuţă, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
 
Evenimentul a fost încununat de ceremonia de decernare a distincţiei de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Şaguna” lui Philip J. Crowley, profesor la Institutul pentru Diplomaţie Publică şi Comunicare al Universităţii „George Washington”, fost asistent secretar pentru afaceri publice şi purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA în administraţia Obama.
 
„Sunt onorat de prezenţa domniilor voastre şi vă mulţumesc că prin participarea dumneavoastră daţi o deosebită importanţă şi greutate evenimentului organizat de Universitatea «Andrei Şaguna». Sunt bucuros să constat prezenţa, alături de noi, a unui partener foarte important, şi anume Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, o entitate care a organizat o masă rotundă pe tema rolului pe care Portul Constanţa îl joacă din punct de vedere economic şi geostrategic la Marea Neagră“, a declarat, în debutul evenimentului, profesorul Aurel Papari.
 
„Trebuie să ne amintim de fiecare dată că noi, constănţenii, avem norocul să locuim într-o zonă strategică deosebită a României, la Marea Neagră. Avem portul cel mai mare din punctul de vedere al capacităţii la Marea Neagră, avem Aeroportul Internaţional, ambele fiind obiective strategice cu un rol mai mare decât un simplu port sau aeroport, având în vedere legăturile cu NATO, cu SUA, cu militarii care ne apără. Trebuie să avem în vedere corelarea securităţii economice cu cea militară. Opinia CCINA Constanţa şi a Camerei de Comerţ a României este că abordarea actuală a Ministerului Transporturilor, a Guvernului României este complet greşită în privinţa CN APMC SA, care nu trebuie să facă profit cât mai mult, nu trebuie să devină o companie privată, ci să aibă alt rol. Dacă va încerca să facă în continuare profit mare şi să împartă dividende, nu-şi va îndeplini rolul de a fi bine administrat, să aibă tarife accesibile, astfel încât să crească volumul de mărfuri pe viitor. Să nu uităm că avem şi un port fluvial şi că pe Dunăre se pot transporta cantităţi mari de marfă până în centrul Europei“, a spus directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru.
 
În cea de-a doua zi a conferinţei, pe 21 octombrie, lucrările se vor desfăşura în mai multe sesiuni plenare, cu temele „Securitatea ca factor de stabilitate la Pontul Euxin”, „Stabilitatea economică în regiunea extinsă a Mării Negre” şi „Cultură şi religie în regiunea Mării Negre”.
 
Cea de-a treia zi, sâmbătă, 22 octombrie, va fi dedicată workshop-urilor, primul - între orele 10.00 şi 12.00, cu tema „Importanţa economică şi geostrategică a Portului Constanţa”, organizat chiar în port, cel de-al doilea, între orele 14.00 şi 16.00, la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, cu tema „Rolul strategic al Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu în sistemul defensiv al NATO”.
 
Conferinţa va aborda aspecte ale securităţii, stabilităţii şi cooperării în regiunea Mării Negre, din domeniile politic, economic şi militar, având în vedere importanţa geostrategică a zonei şi faptul că dinamica în regiune este puternic influenţată de mutaţiile ce au avut loc în ultimii ani în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. Alocuţiunile şi intervenţiile se vor axa şi pe concepţiile diferite ale statelor riverane privind cooperarea în zonă, precum şi pe analizarea factorilor de risc zonali.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii