Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Vergil Chițac „Până la finalul anului 2020, vom găsi soluții bugetare pentru plata tuturor burselor“

ro

16 Dec, 2020 14:35 1918 Marime text
  • În urmă cu puțin timp, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a făcut o postare pe pagina sa de socializare, unde preciza că până la finalul anului 2020, se vor găsi soluții bugetare pentru plata tuturor burselor.
  • Aceasta fiind o promisiunea pe care a făcut-o reprezentanților elevilor în ședința Consiliului Local din 15.12.2020 și pe care a reiterat-o astăzi, în cadrul întâlnirii pe care a solicitat-o acestora și la care au răspuns prezent.
În urmă cu puțin timp, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a făcut o postare pe pagina sa de socializare, unde preciza că până la finalul anului 2020, se vor găsi soluții bugetare pentru plata tuturor burselor. Aceasta fiind o promisiunea pe care a făcut-o reprezentanților elevilor în ședința Consiliului Local din 15.12.2020 și pe care a reiterat-o astăzi, în cadrul întâlnirii pe care a solicitat-o acestora și la care au răspuns prezent.

Primarul a precizat că, administrația publică locală nu este și nu poate fi în conflict cu elevii. Calitatea învățămânului constănțean este o prioritate pentru această administrație publică locală.

Iată conținutul integral al postării primarului:

Până la finalul anului 2020, vom găsi soluții bugetare pentru plata tuturor burselor. Este promisiunea pe care am făcut-o reprezentanților elevilor în ședința Consiliului Local din 15.12.2020 și pe care am reiterat-o astăzi, în cadrul întâlnirii pe care am solicitat-o acestora și la care au răspuns prezent.

Nu suspiciunile reprezintă soluția în a construi, ci dialogul. Nu acuzațiile ne determină să rezolvăm anumite chestiuni, ci înțelegerea importanței acestora. Iar în acest caz, aș adăuga eu, și empatia. Vă reamintesc că sunt profesor și cea mai mare parte din viață mi-am petrecut-o printre tinerii studenți, prin urmare niciodatã nu m-aș putea opune acordării burselor pentru elevi.

La acest moment mai avem nevoie de 5,3 milioane de lei pentru a plăti integral bursele elevilor pe anul în curs. Urmează o ședință cu cei din conducerea tuturor structurilor Primăriei în care sã stabilim la ce putem renunța, pentru a acoperi această sumă. Zilele următoare vom convoca din nou consilierii și vom supune la vot rectificarea bugetară.

Din păcate, în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, nu s-a înțeles faptul că trebuia să plătim bursele sociale de urgență, pentru că acești copii sunt în nevoie și chiar nu mai pot aștepta. Perioada sărbătorilor de iarnă reprezenta un argument în urgența susținută de noi.

Calitatea învățămânului constănțean este o prioritate pentru această administrație publică locală! Motiv pentru care vă informez că este deja în lucru o analiză a tuturor solicitărilor unităților de învățământ, neaprobate de vechea administrație și voi ajunge personal în școlile unde situația este critică. La Constanța nu se va mai plăti fondul clasei pentru că vom avea grijă ca toate unitățile de învățământ să fie dotate.

Îmi doresc ca structurile asociative ale elevilor să ne fie nu numai parteneri de dialog în următorii patru ani, ci și parte cu un cuvânt greu de spus în ceea ce privește strategia pe educație. Și asta nu numai pe problematica burselor, ci pe un spectru mult mai larg de probleme, plecând de la dotările unităților de învățământ până la respectarea tuturor drepturilor elevilor.


Administrația publică locală nu este și nu poate fi în conflict cu elevii! Suntem de aceeași parte a baricadei!

Cât despre opoziție... domnilor, politica în învățământ trebuie făcută cu gândul la calitatea educației și nu la oportunitățile de conflict! Încă o dată, lăsați deoparte jocurile politice, mai ales când vorbim despre educația copiilor!, a transmis Vergil Chițac 
 

Sursa foto: Facebook/ Vergil Chițac

Citește și: Vergil Chițac încearcă să „dreagă busuiocul” după scandalul cu eleva din Consiliul Local Municipal. Ce a postat pe Facebook

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii