Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Negru Vodă din județul Constanța obligată de CNSC să reevalueze ofertele pentru achiziția unui buldoexcavator

ro

31 Oct, 2020 00:00 1393 Marime text
 
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie la o contestație depusă  în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice de furnizare având ca obiect „utilaj multifuncțional buldoexcavator nou”, inițiată de primăria Negru Vodă din județul Constanța
  • Consiliul a decis să admită contestația formulată de Marcom, în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Negru Vodă și să anuleze raportul procedurii și actele subsecvente acestuia.
  • CNSC obligă totodată autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de Grădinaru Import- Export SRL, cu respectarea documentației de atribuire
  • Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei

 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr.1971/C5/2124 la contestația nr. 506/29.09.2020, transmisă de Marcom  RMC’94 SRL, cu sediul în Otopeni, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, pentru atribuirea contractului de achiziții publice de furnizare având ca obiect „utilaj multifuncțional buldoexcavator nou”, inițiată de primăria Negru Vodă din județul Constanța.

Firma din Otopeni a solicitat următoarele: Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; anularea raportului procedurii nr. 8231/25.09.2020 și reanalizarea ofertei Grădinaru Import-Export SRL și declararea acesteia, ca neconformă;  reevaluarea ofertelor rămase în competiție cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire.

Totodată, Grădinaru Import-Export SRL , în calitate de ofertant câștigător, a înaintat, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și, ulterior, în original, prin poștă, „cerere de intervenție voluntară” nr. 1658/16.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 45230/19.10.2020 și, respectiv, sub nr. 45614/ 20.10.2020, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de Marcom RMC’94 SRL, ca nefondată și menținerea, ca fiind temeinice și legale, a actelor autorității contractante.

Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluționată de Consiliu prin încheierea nr. 1886/C5/2124 din data de 12.10.2020.

După analizarea documentelor, CNSC a decis să admită contestația formulată de Marcom, în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Negru Vodă și să anuleze raportul procedurii nr. 8231/25.09.2020 și actele subsecvente acestuia. CNSC  obligă totodată autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de Grădinaru Import- Export SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente din domeniul achizițiilor publice și a celor reținute în motivare. CNSC a respinge cererea de intervenție formulată de Grădinaru Import- Export SRL.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii