Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria constanţenilor - comunicat de presă

ro

14 May, 2012 01:24 1741 Marime text

comunicat.jpgInspectorii civici din cadrul Primăriei Constănţenilor, împreună cu Christian Gigi Chiru, au mers în cursul zilei de sâmbătă în cartierul Compozitorilor din zona Primo. Locuitorii de aici au reclamat faptul că, deşi au trecut mai bine de zece ani de când au început să îşi ridice case, în care au învestit sute de mii de euro, nu au străzi sau trotuare. Stâlpii de curent electric i-au montat tot din banii lor şi doar câţiva au canalizare. Atunci când plouă, ajung acasă doar cei cu jeepuri. Oamenii sunt revoltaţi pentru că în Cartierul Consilierilor, care a apărut după cartierul lor, totul este aranjat.

 005.jpg

O altă problemă cu care se confruntă sunt câinii comunitari aflaţi în număr mare pe străzi şi gunoaiele pe care cei responsabili nu le adună cu lunile. Ca şi în celelalte zone unde au ajuns inspectorii civici, oamenii susţin că au făcut în repetate rânduri cereri către autorităţile locale, au solicitat audienţe pentru a-şi expune problemele, au primit nenumărate promisiuni, dar într-un final lucrurile au rămas la fel.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eli 14 May, 2012 17:48 ati facut un pas important pt noi dl chiru ca ati venit sa vedeti situatia dramatica de aici. trebuie luate masuri imediat si rezolvata problemele. mult succes va dorec in campania electorala