Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa încasează taxa de panotaj. O companie de specialialitate va stabili cea mai bună soluţie

ro

10 Dec, 2019 19:37 2615 Marime text
Primarul Decebal Făgădău a vorbit despre stadiul regulamentului referitor la panotajul publicitar din municipiu, după ce săptămâna trecută, deputatul USR Stelian Ion a tras un semnal de alarmă referitor la această chestiune.
Ion a afirmat printre altele că „Deşi monopolul deţinut timp de 15 ani la Constanţa de firma prietenilor lui Mazăre a expirat în iulie 2019, situaţia este încurcată, iar panourile acestei firme nu au fost demontate nici până azi. În cei 15 ani, Primăria Constanţa a pierdut foarte mulţi bani încasând sume extrem de mici, în vreme ce firma, fără să facă mare lucru, şi-a umplut conturile“.
Decebal Făgădău spune că au fost organizate dezbateri cu reprezentanţii industriei prezenţi pe piaţa din România, au fost consultate toate regulamentele care funcţionează în municipiile din România tocmai pentru că există diferenţe între lege, reglementările urbansitice şi solicitările operatorilor econmici, îşi doreşte ca procesul de consultare să fie unul deschis şi transparent şi profesionist. În plus, Făgădău a adăugat că municipiul Constanţa încasează taxele din panotaj la virgulă, cu sau fără regulament, conform taxelor aprobate de CLM. Este vorba despre taxa de afişaj şi taxa de ocupare a domeniului public.
„Indiferent  cum va ieşi acest regulament, pentru stabilitarea celei mai bune soluţii, în ceea ce priveşte apărarea interesul municipalităţii, vom angaja o companie de specialialitate care să ne spună care este cea mai bună soluţie atât din punct de vedere al veniturilor la buget, al aspectului urbanistic şi de asemenea, în conformitate cu realităţile economice ale industriei”, a precizat primarul Constanţei. 
Acesta a adăugat că asupra lui nu se fac presiuni, referindu-se la declaraţiile parlamentarului USR, care spunea săptămâna trecută că are informaţii că „Se fac presiuni ca noul contract de panotaj să fie atribuit aceleiaşi firme care a deţinut monopolul în oraş iar Făgădău nu trebuie să accepte compromisuri!”
Edilul a mai anunţat că se vor demola panourile din zonele în care acestea nu se mai încadrează potrivit draftului de regulament. În acest sens au fost solicitate mai multe autorizaţii de demolare. "Nu toate panourile sunt proprietatea firmei cu care Primăria Constanţa a avut contract. Sunt multe firme la nivel naţional, unele locale care au în proprietate sistemele de panotaj. Autorizaţiile sunt obţinute de fiecare firmă în parte. Nu există o situaţie de monopol în ceea ce priveşte publicitatea în municipiul Constanţa", a conchis Făgădău..
Regulamentul a fost postat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa şi s-a supus consultării (din punctul de vedere al operatorilor din domeniul publicităţii). În acest moment, urmează să intre în Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului, iar apoi va intra în dezbatere publică conform Legii 52/2003”.



Citeşte şi:

UPDATE Stelian Ion - „Se fac presiuni ca noul contract de panotaj să fie atribuit aceleiaşi firme care a deţinut monopolul în oraş. Făgădău să nu accepte compromisuri!“ (document)

Au fost emise certificatele de urbanism Seaview Media începe degajarea domeniului public de panouri publicitare şi mesh-uri

Contractul de panotaj din municipiul Constanţa s-a încheiat. Prietenul lui Mazăre, nevoit să-şi desfiinţeze cele 647 de panouri publicitare (galerie foto)
 
Ce prevede regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanţa

USR Constanţa cere primarului Făgădău să adopte de urgenţă regulamentul privind panotajul stradal
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii