Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele Basescu participa la summitul aniversar NATO

ro

04 Apr, 2009 13:18 980 Marime text
Traian Băsescu şi-a anunţat prezenţa, în cea de-a doua zi a lucrărilor summitului aniversar al NATO, la Sesiunea de lucru a Consiliului Nord-Atlantic, de la Strasbourg. Din delegaţia română fac parte, în afară de preşedintele Traian Băsescu, şi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, dar şi ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Oficialii români au ajuns vineri la Baden Baden şi au fost întâmpinaţi, la Palatul Kurhaus, de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy. În cursul serii, a avut loc un dinei de lucru al şefilor de stat şi de govern, prezidat de secretatul general al NATO. Conform agenţiei Agerpres, înainte de plecarea spre sesiunea aniversară a NATO, preşedintele Băsescu a afirmat că România consideră că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să-şi menţină neutralitatea politică faţă de Kosovo şi va insista, la summitul NATO de la Strasbourg şi Kehl, ca Serbia să primească un mesaj pentru accesul în structurile euro-atlantice. Totodată, el a subliniat că România consideră că NATO trebuie să-şi menţină angajamentele faţă de Ucraina şi Georgia, asumate la summitul de la Bucureşti de anul trecut, şi că Alianţa ar trebui, de asemenea, să încurajeze Muntenegru şi Bosnia Herţegovina în ceea ce priveşte aspiraţiile lor euro-atlantice. Nu în ultimul rând, preşedintele a accentuat faptul că România doreşte ca summitul aniversar al NATO de la Strasbourg şi Kehl să continue să menţioneze zona Mării Negre ca „regiune de interes şi element strategic de securitate în interiorul politicilor de securitate ale NATO", menţinându-se în acest fel mesajul transmis în 2008 la Bucureşti. Băsescu a adăugat că securitatea Mării Negre nu este posibilă fără un angajament al Federaţiei Ruse. Evenimentul de astăzi va fi precedat de o ceremonie în onoarea personalului militar al NATO, pentru contribuţia în teatrele de operaţiunie ale Alianţei, dar ş de câte un cuvânt de deschidere din partea Angelei Merkel, cancelarul federal, a lui Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, şi, nu în ultimul rând, a lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO. În debutul zilei, delegaţiile oficiale ale ţărilor participante la summit, care şi-au petrecut ziua de vineri în Germania, vor traversa Podul celor două Maluri, din Kehl, spre malul francez. Oficialii vor fi însoţiţi de Angela Merkel, iar la jumătatea drumului vor fi întâmpinaţi de Nicolas Sarkozy.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii