Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datele cu caracter personal, în atenţia autorităţilor Prefectura Constanţa va avea un nou site

ro

25 May, 2015 00:00 2029 Marime text


Structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au făcut, recent, obiectul unui control al inspectorilor Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Prefectura Constanţa s-a numărat printre instituţiile controlate, în atenţia inspectorilor ANSPDCP aflându-se, de fapt, site-ul instituţiei. Asta după ce autoritatea centrală care se ocupă cu supravegherea datelor cu caracter personal a transmis tuturor prefecturilor din ţară o circulară prin care acestea sunt sesizate cu privire la faptul că site-urile lor nu respectă prevederile legale referitoare la utilizarea așa-numitelor cookie-uri, conform Legii 506/2004.

Constantin Ion, prefectul judeţului Constanţa, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că încă de la preluarea funcţiei sale a atras atenţia asupra acestor cookie-uri, cunoscute drept module sau texte speciale prin intermediul cărora pot fi iniţial autentificate și ulterior urmărite comportamentele utilizatorilor unui site: „Am avut un control de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin care ni s-a adus la cunoștinţă problema legată de aceste cookie-uri de pe site-ul nostru, asupra cărora eu personal atrăsesem deja atenţia, fapt pentru care ne vom conforma și vom schimba site-ul. Firma care se ocupă cu mentenanţa site-ului Prefecturii Constanţa lucrează deja la un site nou, site pe care de asemenea vor exista cookie-uri, dar pentru care, la accesarea site-ului, va fi solicitat acordul fiecărui utilizator în parte“, a explicat Constantin Ion, reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii