Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Silviu Coșa, mesaj de Ziua Armatei Române „Armata, unul dintre partenerii cei mai de preț pe care autoritățile îl pot avea“

ro

25 Oct, 2021 16:43 1815 Marime text
  • Silviu Iulian Coșa, prefectul județului Constanța, a transmis un mesaj militarilor, cu ocazia sărbătoririi Armatei Române.
 
Prefectul susține că „ Armata este unul dintre partenerii cei mai de preț pe care autoritățile îl pot avea”, astfel că își exprimă felicitările față de militarii care s-au imobilizat în războiul pandemic de astăzi, și nu numai.
 
Iată postarea făcută pe facebook de către Silviu Iulian Coșa:
 

„ De când ocup funcția de prefect al județului, am zis de nenumărate ori că Armata este unul dintre partenerii cei mai de preț pe care autoritățile îl pot avea. Iar acest fapt îmi este dovedit în fiecare zi, prin acțiuni concrete și extrem de benefice. Cel mai recent exemplu este cel din weekend, atunci când a fost o cerere neobișnuit și îmbucurător de mare pentru vaccinare, în județul nostru, cu precădere în muncipiul Constanța.
 
Chiar dacă centrul de vaccinare din Spitalul Militar nu funcționa, în mod normal, în zilele de weekend, oamenii de acolo s-au mobilizat rapid și au făcut ce știu ei mai bine: și-au ajutat semenii. Fiecare om vaccinat este un câștig pentru noi toți, iar Armata, ca de obicei, este prezentă la datorie, de această dată, într-un război dificil, cu un inamic pervers, foarte abil, dar care va fi înfrânt.
 
În vremuri de pace și război, întreaga societate se întoarce cu fața către Armată, atunci când îi este mai greu, e drept. Dar simțul datoriei și onoarea care sălăsluiește în fiecare dintre bravii militari din Armata Română, ne dă și nouă, civililor, un dram de speranță. Un dram de speranță că mâine va fi mai bine decât azi.
 
La mulți ani, bravi militari! La mulți ani, Armata Română!”


Sursă foto: Facbook Silviu Iulian Coșa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii