Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poveștile celor mai frumoase apusuri la Constanța (galerie foto+video)

ro

19 Sep, 2020 00:00 5625 Marime text
  • Dintre toate momentele zilei, apusul este poate cel mai fascinant, și nu doar datorită imaginilor pe care le creează, ci prin prisma însemnătății pe care o poartă.
  • Este acel moment care semnifică, deopotrivă, început și sfârșit.
 
Este momentul reculegerii, al regăsirii, al dobândirii încrederii că, la fel cum soarele și-a terminat reprezentația și va reveni, negreșit, a doua zi, și noi suntem datori față de noi înșine să ne continuăm „spectacolul”.
 
Apusul este momentul serii (sau al după-amiezii foarte târzii) al dispariției marginii discului Soarelui dedesubtul orizontului, la vest, ca urmare a rotației Pământului. Apusul nu trebuie confundat cu momentul serii târzii, ulterior apusului, care se numește crepuscul, în decursul căreia lumina de pe cer începe să dispară.
 
Întrucât refracția luminii face ca discul Soarelui să fie vizibil înaintea prezenței sale efective la orizont, din punct de vedere optic atât răsăritul cât și apusul sunt iluzii optice. Iluziile optice ale Soarelui sunt foarte similare cu cele generată de Lună.
 
Am inclus în acest articol doar câteva dintre ele – fără a respecta vreo ordine anume -, deși lista poate fi la fel de lungă precum zilele trăite până acum. Așa cum am spus mai sus, depinde doar de noi cum alegem să percepem lucrurile și ce semnificație le oferim.
 
Într- o zi de 8 mai a anului 2016, aparatul de fotografiat a surprins un apus splendid de soare. Imaginile au fost făcute la lacul Siutghiol. Nu trebuie decât să-ţi ridici privirea şi să te uiţi către orizont. Natura te va uimi, ca de fiecare dată.

Într-o după amiază de octombrie, soarele la apus a oferit un nou spectacol grandiose pe cerul Constanţei. Culorile deosebit de intense şi emoţia transmisă de acest peisaj ne-au lăsat fără grai.

 
 
Pentru cine nu știe comuna Mahmudia se află situată în județul Tulcea, provincia istorică Dobrogea, la numai 28 de kilometri de municipiul reședință de județ.
 
Răsăritul și apusul soarelui aici sunt acele scene de film, cum am putea spune.Sursele romane, bizantine și genoveze denumesc localitatea Salsovia.

În epoca otomană apare și numele de Mahmudia, păstrat de Regatul României după 1878.
 
În decursul perioadei otomane (1422-1878), populației băștinașe de "Dicieni" (Românii dobrogeni) i se adaugă elemente moldovene alungate din Bugeac de către Tătari, dar mai ales numeroși fugari Lipoveni persecutați de Imperiul Rus, între anii 1654 și 1796, în două mari valuri: primul după răscoala lui Bulavin, pe vremea lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul țarinei Ecaterina a II-a (1762-1796).
 
Aceștia din urmă au fost însoțiți și de Ucraineni.

 
 
 
 
Departe de aglomeraţia şi stresul din oraşele aglomerate, o oază de linişte poate fi considerată oricând Delta Dunării. Linişte, natură, apă, soare, vegetaţie, toate fac parte dintr-un peisaj ce trebuie văzut măcar o dată în viaţă. 

Un apus de soare în Delta Dunării, la Chilia Veche ne oferă un peisaj de vis care ne face să ne dorim să plecăm cât mai repede în vacanţă, departe de tot ce ne ţine în priză în oraş. Apusul soarelui printre norii ce par a anunța vijelia arată spectaculos într- seară de martie.

Constănțenii au putut admira în această seară un apus mai puțin obișnuit. Soarele ascuns după norii imenși a creat un peisaj superb. Cei care au imortalizat peisajul se pot mândri cu imagini de colecție.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nu putem uita nici apusul de soare dintr-o zi de vară, de iunie. Spre seară, printre norii negri în Portul Tomis din Constanța a fost surprins un impresionant apus de soare. 

Razele soarelui au străpuns norii și au creat o imagine de excepție. 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


 
 
Citește și :
 
Ce poate fi mai frumos decât un apus de soare (galerie foto)

Apus de soare la Mahmudia. Un colț de rai în Delta Dunării. De ce trebuie să ajungi la Mahmudia (fotoreportaj)
 
Peisaj de vis în Delta Dunării. Apus de soare la Chilia Veche (galerie foto+video)
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii