Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:03 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poşta Română, condusă de oameni cu interese şi influenţe în Constanţa

ro

12 Jun, 2014 00:00 6069 Marime text
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din Poşta Română a revocat Consiliul de Administraţie şi directorul general. Conform unui comunicat de presă al companiei, noii membri ai Consiliului de Administraţie, numiţi marţi, 10 iunie, sunt: Alexandru Petrescu, Dante Stein, Ludwik Sobolewski, Adrian Cighi, Benait Plescka, Rodica Bîzdoacă şi Sorin Diţă.

Noul director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA este Alexandru Petrescu, care, în ultimii doi ani, a deţinut poziţia de director executiv al Poştei Române, fiind şi preşedinte al Comisiei de Privatizare. Petrescu este licenţiat în economie la University of Wales, fiind specializat în Business Administration. La Londra, a deţinut mai multe poziţii de conducere în sistemul financiar-bancar din Regatul Unit. Are dublă cetăţenie, română şi britanică. Aşa cum cotidianul ZIUA de Constanţa vă informa încă de săptămâna trecută, când numirea lui Alexandru Petrescu în funcţia de director general nu era încă oficială, potrivit declaraţiei de avere a acestuia, postată pe pagina oficială a Poştei Române, şi datată 29 aprilie 2004, Petrescu are trei imobile, după cum urmează: unul în Anglia, altul la Buşteni şi o cotă parte de 19% dintr-un imobil din Constanţa, dobândit în anul 2004 prin moştenire.

Cine este Adrian Cighi?

În noiembrie 2013, Dante Stein, cetăţean austriac, pe atunci consilier onorific al premierului Victor Ponta, a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al TAROM. Dante Stein este fiul fostului proprietar al companiei AutoItalia, Herbert Stein.
Poate cel mai interesant membru al noului Consiliu de Administraţie al Poştei Române este Adrian Cighi, reprezentantul Fondului Proprietatea. Numele său este strâns legat de Constanţa. El face parte şi din boardul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, tot din partea Fondului Proprietatea. Potrivit capital.ro, Adrian Cighi a devenit, în urmă cu un an şi jumătate, când avea doar 29 de ani, vicepreşedinte al companiei Franklin Templeton Investments. În 2005, a obţinut diploma de licenţă în Finanţe (summa cum laudae) din partea American International University (Londra), iar în perioada octombrie 2005 - iunie 2006, a urmat un masterat în Contabilitate şi finanţe, la London School of Economics. A lucrat, perioade foarte scurte de timp, la Lehman Brothers şi Goldman Sachs, apoi, în 2007, s-a angajat ca analist investiţii în cadrul fondului de investiţii al Băncii Transilvania. Din 2010, este membru al echipei Franklin Templeton România, administratorul unic al Fondului Proprietatea.
Ludwik Sobolewski este director general al Bursei de Valori Bucureşti şi a condus, timp de şapte ani, Bursa de la Varşovia.
Mandatul noului Consiliu de Administraţie este centrat atât pe priorităţile procesului de privatizare, cât şi pe relansarea activităţii companiei în sectoarele tradiţionale, de poştă şi curierat, precum şi în domenii noi pe care compania urmează să le dezvolte: servicii financiar-bancare şi de broker de asigurări.
Compania Naţională Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii. Statul român deţine 75% dintre acţiunile Poştei Române, 25% aparţinând Fondului Proprietatea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii