Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii locali au desfășurat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile privind oprirea și staționarea

ro

28 Apr, 2021 14:45 1126 Marime text
  • Poliția Locală atrage atenția că astfel de acțiuni au loc în mod constant, iar conducătorii auto care sunt depistați vor fi sancționați.
     
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier al Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă reglementările în vigoare privind oprirea sau staționarea autovehiculelor în zonele unde există indicatoare specifice.

Cu această ocazie, în baza O.U.G. nr. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, polițiștii locali au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de  22.910 lei și 174 puncte de penalizare.

Ca urmare a staționării neregulamentare, în cazul a 8 autovehicule s-a dispus ridicarea acestora de pe partea carosabilă a drumului public.

Poliția Locală atrage atenția că astfel de acțiuni au loc în mod constant, iar conducătorii auto care sunt depistați vor fi sancționați.

Reamintim numărul de telefon unde cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de competență instituțională- 0241.484.205-Dispecerat.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii