Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiști de la rutieră au refuzat mita și au sesizat fapta la DGA. Cât a încercat să ofere mituitorul. Cât avea alcoolemia

ro

15 Oct, 2017 12:34 2518 Marime text
Ieri, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) - Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti, cu sprijinul Serviciului Tehnic, au prins în flagrant un cetățean, în timp ce oferea suma de 300 lei  unor agenţi de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

 

Conducătorul auto oferise anterior agenților de poliție suma de 300 euro, iar aceștia au sesizat DGA.


În fapt, sâmbătă, 14 octombrie a.c., un echipaj alcătuit din doi agenți de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea 13 Septembrie, a efectuat semnal de oprire unui autoturism condus de un bărbat de 49 ani, din București.
 

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia și au reușit blocarea lui pe strada Dumbrava Nouă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.43 mg/l alcool în aerul expirat, sens în care acesta a propus polițiștilor să nu ia măsurile legale în schimbul unei sume de bani. 


Agenții nu au dat curs propunerii și l-au condus la IML unde i-au recoltat probe biologice de sânge.

De asemenea au raportat despre incident, fiind sesizată Direcția Generală Anticorupție și organizată acțiunea de prindere în flagrant.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus inițial reținerea persoanei pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ulterior fiind luată măsura controlului judiciar pe 60 de zile.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii