Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Activitate pentru siguranța transporturilor și a călătorilor. Opt tone de metal au fost confiscate

ro

15 Nov, 2019 10:23 1428 Marime text
În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, polițiștii de la transporturi, ordine publică şi rutieră au desfășurat activităţi pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase şi neferoase (în special cupru) de la componentele de infrastructură feroviară, din sistemul de transport şi distribuție a energiei electrice şi de gaze naturale, de îmbunătățiri funciare și de la reţelele de telecomunicaţii.
 
Totodată, s-a urmărit respectarea legalității înființării şi funcţionării societăţilor comerciale colectoare de metale feroase şi neferoase, precum şi transportul pe căile rutiere al unor astfel de materiale.
 
În paralel, cu sprijinul structurilor teritoriale ale I.G.S.U. au fost efectuate verificări şi în domeniul transporturilor feroviare şi navale de mărfuri periculoase. Împreună cu structurile teritoriale ale I.G.I. au fost realizate controale vizând legalitatea şi valabilitatea documentelor de identitate ale străinilor.
 
Pentru eficientizarea activităţilor vizate, poliţiştii români au realizat un schimb de date şi informaţii cu omologii din celelalte poliții de transporturi europene.
 
În cadrul acțiunii, au fost verificate 947 de centre de colectare metale, ilegalitățile constatate fiind cercetate în 27 de dosare penale.Cu această ocazie, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 6.137 de kg. de metale feroase și 54 de kg. de metale neferoase (cupru).
 
Au fost efectuatecontroale în 365 de locaţii cu potenţial criminogen ridicat (componente de la infrastructură critică depozitate şi neasigurate cu pază), precum şi în 281 de staţii şi triaje de cale ferată. Cu ocazia acestor verificări au fost recuperate 1.912 kg. de metale feroase şi neferoase.
Pe linia siguranţei transporturilor feroviare de mărfuri periculoase s-a acționat împreună cu reprezentanți I.G.S.U., fiind controlate 93 de trenuri de marfă.
 
Cu sprijinul I.G.I. au fost efectuate verificări în 285 de trenuri de persoane, fiind depistaţi 13 cetăţeni străini care se aflau în situaţia de şedere ilegală pe teritoriul României.
 
Totodată,în cadrul acţiunii au fost constatate 45 de infracţiuni, au fost aplicate3.156 de contravenţii, au fost reținute 252 de permise de conducere și au fost retrase 182 de certificate de înmatriculare.
 
Suplimentar, poliţiştii implicaţi s-au sesizat cu privire la săvârşirea a 26 infracţiuni cu violenţă, 4 furturi din buzunare şi din bagaje, 8 distrugeri şi 24 alte infracţiuni.
 
Exemple:
 
1. Poliţiştii de transporturi din Dolj, au depistat în trafic un conducător auto ce transporta cu o autoutilitarăcantitatea de 980 de kg. deșeuri feroase, pentru a le valorifica la o societate comercială, fără a avea documente legale de proveniență. Față de conducătorul autovehiculului a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr.12/1990 R și măsura complementară de confiscare, în vederea stabilirii provenienței deșeurilor feroase.
 
2. Polițiștii de la transporturi din Dolj au efectuat un control la un punct de colectare metale situat în Craiova, constatând că la acesta se desfășoară activități de recuperare ale deșeurilor metalice feroase și neferoase de la persoane fizice care declară pe propria răspundere că acestea provin din patrimoniul personal sau din gospodăria proprie cu scopul de a fi scutite de plata impozitului pe venit. Din evidențele societății a fost identificat un bărbat, din județul Dolj, care, în perioada ianuarie – decembrie 2018, în calitate de persoană fizică, a valorificat la centrul de colectare cantitatea totală de 33.693 de kg., deșeuri fier provenite din gospodăria proprie, pentru care a încasat suma de 33.186 de lei. Au fost întocmite acte premergătoare cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
 
3. Poliţişti de la transporturi din Galați au efectuat verificări la centrele de colectare aparţinând unor societăţi comerciale din Galaţi, ocazie cu care au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.000 de lei, ridicându-se în vederea confiscării cantitatea de 82 de kg. deșeu plumb.
 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii