Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 20 de persoane reţinute în dosarul CFR Marfă de procurorii DIICOT

ro

04 May, 2017 09:13 1892 Marime text
Un număr de 21 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore în dosarul CFR Marfă, în urma audierilor făcute în timpul nopții de miercuri spre joi de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), caz în care se fac cercetări cu privire la subevaluarea prețului la deșeuri de fier vechi, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Reamintim că, în această dimineaţă,polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 63 de percheziții în București și în nouă județe, pentru destructurarea unei grupări infracționale care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro unei societăți naționale de transport feroviar, prin delapidare.
 
Oamenii legii au descins în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
 
Citeşte şi:
 
UPDATE 2. Fost director CFR, vizat Peste 60 de percheziții în București și nouă județe. Prejudiciu de 6.000.000 de euro! Grup infracțional, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii