Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoanele care au suferit o amputaţie vor fi încadrate în grad de handicap de la bun început. Proiectul, în transparenţă decizională (document)

ro

02 Oct, 2019 00:00 1257 Marime text

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale continuă seria măsurilor menite să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități. A lansat în dezbatere publică un ordin de ministru potrivit căruia persoanele care au suferit o amputație sau care sunt dependente de oxigenoterapie vor primi, de la bun început, certificat de încadrare în grad de handicap cu valabilitate permanentă.


Astfel, în proiectul aflat în transparenţă decizională se află următoarea notă: „3. La capitolul 7 ”Funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente”, la punctul III - Evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii-locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap, la punctul 1. Amputaţii*), la rândul 4 aferent Deficienței accentuate, se introduce Nota cu următorul cuprins:
„Pentru situațiile menționate se va stabili termen permanent de valabilitate a încadrării în grad de handicap, de la prima evaluare”. Mai precis, nu mai este nevoie de o nouă evaluare pentru a primi certificatul de încadrare în grad de handicap cu valabilitate permanentă.


În aceeaşi situaţie se află şi persoanele care sunt dependente de oxigenoterapie. „La capitolul 4 - Funcţiile sistemului cardiovascular, hematologic, imunitar şi respirator, la punctul d. funcţiile sistemului respirator, la titlul evaluarea gradului de handicap în afectarea funcţiilor sistemului respirator*, la *după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4 cu următorul cuprins: “Afecțiuni respiratorii cronice cu hipoxemie severă/gravă în repaus, ce necesită oxigenoterapie de lungă durată - durata administrării cotidiene ≥/= 15 ore/zi, indiferent de vârsta de debut”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii