Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la Constanța, la mai multe puncte de lucru ale unei unități farmaceutice. Sute de litri de dezinfectant, confiscate

ro

04 Apr, 2020 15:03 8089 Marime text

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse și uz de fals, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 13 percheziții, pe raza județului Constanța, la mai multe puncte de lucru ale unei unități farmaceutice.

În urma descinderilor a fost identificată și indisponibilozată cantitatea de 360,9 litri de substanță pentru dezinfectare, pentru care existau suspiciuni de substituire sau producere fără autorizare.


În urma activităților, 5 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri. De asemenea, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, precum și al Direcției de Sănătate Publică și D.G.A.F. Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii