Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pasajul Cumpenei, zis şi Podul de la butelii. Provocările unei reabilitări promise

ro

31 Oct, 2019 00:00 2444 Marime text
Fără surle, fără trâmbiţe, circulaţia a fost deschisă ieri, de la primele ore ale dimineţii, pe ambele sensuri ale Pasajului Cumpenei, denumit şi podul de la butelii.
Supus unor îndelungate lucrări de renovare, pasajul a surprins ieri dimineaţă şoferii care treceau prin zonă, obişnuiţi să aştepte în coloane mici sau mari (în funcţie de ora la care se încerca trecerea) accesul pe pod.
Lucrările pentru reabilitarea pasajului au început în luna aprilie 2017, urmând să fie finalizate în termen de circa un an, după cum anunţau autorităţile la vremea respectivă. Câştigătoarea licitaţiei organizate pentru repararea şi modernizarea Pasajului Cumpenei era asocierea de firme Mobitom – Siebol, valoarea contractului fiind de 7.479.000 de lei
Totodată, după cum se arată în ediţiile anterioare ale cotidianului, în septembrie 2016 Municipiul Constanţa atribuise prin negociere directă către Design Concept Proiect SRL contractul pentru „Dirigenţie de şantier pentru reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei“.  Valoarea era de 10.481,25 de lei.

Subiect sensibil pentru constănţeni

Demarate în forţă, în aprilie 2017, lucrările au înaintat anevoios în ce priveşte reabilitarea Pasajului Cumpenei. La scurtă vreme după operaţiunea de decopertare, însă, au fost descoperite anumite probleme tehnice ce au dus la propunerea de noi soluţii şi, astfel, la sistarea lucrărilor. Aşa se face că şantierul a ţinut închis luni bune sensul de mers dinspre IC Brătianu spre strada Cumpenei.
Astfel, deficienţele de ordin tehnic ce au dus la corectarea proiectului iniţial au creat din podul de la butelii un subiect sensibil pentru toţi constănţenii ce aveau drum în zonă şi care se declarau nemulţumiţi de mersul lent al operaţiunilor de modernizare.
În ianuarie 2018, a fost atribuit un nou contract pentru podul de la butelii, adică Pasajul Cumpenei. Primăria Muncipiului Constanţa a decis suplimentarea lucrărilor prevăzute în contractul din 19 august 2016 şi aferente obiectivului de investiţii „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei“. Noile investiţii erau în valoare de 1.162.178,25 de lei.
În urmă cu exact un an, un constănţean ne semnala faptul că nu s-ar mai fi efectuat lucrări la pod de câteva luni şi că ar fi aflat de la nişte lucrători că ar fi fost o problemă cu soluţiile turnate înaintea asflatării. După cum se arăta în ediţiile ZIUA de Constanţa de la momentul respectiv, directorul Confort Urban, Claudiu Rădulescu, preciza că lucrările se desfăşurau atunci la baza podului, nu pe sensurile de mers, iar informaţiile privind calitatea produsului folosit ne-au fost confirmate parţial.
Cu toate acestea, cu chiu, cu vai, lucrările s-au reluat, iar anul 2019 a însemnat pentru Pasajul Cumpenei închiderea iniţială a sensului de mers dinspre Aurel Vlaicu spre IC Brătianu. Totuşi, şantierul s-a dovedit a fi acum unul mult mai bine organizat, întrucât cel de-al doilea sens a fost reabilitat mult mai repede decât primul.
Surpriză, însă, la finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a sensului amintit mai sus, s-a decis reînchiderea primului sens, astfel că circulaţia a fost restricţionată iar.
În cele din urmă, ieri, 30 octombrie 2019, Pasajul Cumpenei a fost redeschis integral circulaţiei. După cum afirmam la începutul articolului, inaugurarea s-a făcut fără surle, fără trâmbiţe şi aproape că i-a luat prin surprindere pe constănţeni. O surpriză plăcută, de data aceasta. „Am deschis azi (nr., ieri) podul fără a tăia panglica. Dar vreau să asigur constănţenii că lucrările executate sunt sigure“, a precizat primarul Constanţei, Decebal Făgădau.

Citeşte şi:

Constanța:
S-a deschis circulația pe ambele sensuri ale Podului Cumpenei (foto+video)

Lucrări finalizate. Circulația rutieră pe podul de la Butelii, reluată

Podul de la Butelii din Constanța intră, din nou, în reparații capitale. Traficul va fi restricționat. Cum se va circula în zonă

Se lucrează zi şi noapte! Când va fi gata Podul Cumpenei (galerie foto+video)

„Probleme tehnice deosebite“:

Produsul folosit la Pasajul Cumpenei lasă de dorit. Ce a spus directorul Confort Urban (galerie foto + video)

Mărul discordiei dintre constănţeni şi Primăria Constanţa. Când vor fi reluate lucrările la Pasajul Cumpenei (galerie foto)

Când se va finaliza reabilitarea în totalitate Se reiau lucrările la Podul de la Butelii. De ce au fost întrerupte (galerie foto)

Constanţa. Au fost sistate lucrările de reabilitare a Podului de la Butelii. Când va fi finalizată lucrarea

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii