Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcarea din zona Luna Park din Constanţa poate fi închiriată. Proprietarul bunului imobil, în faliment

ro

26 Apr, 2019 00:00 2460 Marime text
Maestro SPRL, lichidator judiciar al All Providing SRL, cu sediul social în Constanţa, nr. dosar faliment Tribunalul Constanţa - 9198/118/2010, organizează licitaţie publică, prin procedură de negociere directă cu ofertanţii înregistraţi, pentru închirierea unui imobil situat în Mamaia.
 
Licitaţia va începe cu data de 25.04.2019 şi, ulterior, în fiecare zi de joi a săptămânii, ora 15.00, până la închirierea activului, la sediul lichidatorului din Constanţa, strada Dr. Aristide Karatzali nr. 24. Este vorba despre închirierea imobilului format din teren intravilan şi amenajare "parcare auto", situat în Mamaia, zona Luna Park, Sat Vacanţă, în suprafaţă de 3.692,65 mp (din acte) şi 3.894 mp (din măsurători), nr. cadastral 13142, înscris în CF nr. 37420, pentru perioada 1.05.2019 - 30.09.2019.
 
Imobilul se închiriază astfel: suprafaţa de 230 mp, aflată în fata restaurantului La Steaguri, fiind separată de restul parcării, la preţul de pornire de 1.480 lei, fără TVA; suprafaţa rămasa de 3.462,65 mp (din acte), la preţul de pornire de 20.000 lei, fără TVA. Preţul total de pornire la negociere în vederea închirierii este de 21.480 de lei, fără TVA. Preţul nu include TVA, operaţiunea de închiriere fiind scutită. Potenţialii ofertanţi trebuie să depună cu o zi înainte de ziua negocierii directe, la sediul lichidatorului judiciar din Constanţa, dovada achitării contravalorii caietului de sarcini, în cuantum de 400 de lei, inclusiv TVA. Ulterior plăţii contravalorii caietului de sarcini, se va remite caietul de sarcini cuprinzând condiţiile şi regulamentul de participare la licitaţie. De asemenea, ofertaţii vor prezenta dovada plăţii garanţiei de participare la negociere (aferentă suprafeţei de 3.692,65 mp) în sumă de 5.000 de lei, fără TVA şi va fi depusă în "contul de insolvenţă", deschis la BRD - GSG Sucursala Constanţa, beneficiar - All Providing SRL, în faliment.
 

All Providing SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 20.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. All Providing SRL este controlată de Vasile Ştirbescu şi Adriana Ştirbescu, fiecare asociat cu 50% din capitalul social. All Providing SRL se ocupă de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.
 
În anul fiscal 2016, societatea a avut zero salariaţi, o cifră de afaceri de 500 de lei şi o pierdere de 209.604 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de 800 de lei şi profit de 7.616 lei.
 
Citeşte şi:
 
Se vinde parcarea din zona Luna Park din Constanţa. Cine este proprietarul (document)

Parcare din zona Luna Park din Constanţa, scoasă la mezat. Cui aparţine imobilul

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii