Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Operatorii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, la control. Ce au constatat polițiștii

ro

07 Dec, 2019 10:48 1458 Marime text

Peste 850 kg. și 1.300 de litri de produse de protecţie a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare au fost ridicate în urma unei acțiuni de verificare a activităților operatorilor economice înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanțe.

Polițiștii desfășoară, sub coordonarea de specialitate a Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și al substanțelor utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Acțiunea se desfășoară în scopul creșterii siguranței cetățeanului, protejării vieții și integrității coporale ale oamenilor, prin verificarea activităților societăților comerciale și persoanelor fizice care efectuează operațiuni în aceste domenii, a modului de autorizare la organele competente și a respectării legislației aferente.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite și verificarea tuturor aspectelor prevăzute și sancționate de legislația incidentă acestor domenii se acționează împreună cu specialiști din componența instituțiilor care, potrivit legii au competență, atribuții legale și expertiză în domeniu (oficii fitosanitare județene, direcțiile județene sanitare - veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile județene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă etc).

În perioada 21 noiembrie – 6 decembrie 2019, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 345 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanțe utilizate pentru igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare sau cu produse de protecţie a plantelor.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 53 de fapte de natură penală, dintre care 29 de infracțini prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 8 sancţionate de art. 359 Cod penal (Traficul de produse sau substanțe toxice), 3 la Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor și 13 infracțiuni la alte acte normative.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii