Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Olimpicii nationali vor participa la sesiunea speciala de bacalaureat

ro

23 May, 2003 00:00 1082 Marime text

Probele se vor da la Colegiul National "Tudor Vianu" din Bucuresti, in perioada 3-14 iunie * La aceasta sesiune participa 52 de elevi care vor intra, in partea a doua a lunii iunie, in pregatirea centralizata a loturilor * La aceasta sesiune va participa si un elev din Constanta, selectionat in lotul international de chimie, respectiv Dragos Neagu de la Liceul "Ovidius"

Elevii din clasa a XII-a care fac parte din loturile de pregatire pentru concursurile scolare internationale vor sustine o sesiune speciala a examenului de bacalaureat. Probele se vor da la Colegiul National "Tudor Vianu" din Bucuresti, in perioada 3-14 iunie. La aceasta sesiune participa 52 de elevi care vor intra, in partea a doua a lunii iunie, in pregatirea centralizata a loturilor de matematica, biologie, chimie, fizica si informatica, intrucat olimpiadele internationale la aceste discipline sunt programate la inceputul lunii iulie, perioada in care, in tara, se organizeaza prima sesiune a examenului de bacalaureat. Inscrierea acestor elevi se va face in perioada 3-4 iunie, urmand ca pe 5, 6 si 7 iunie sa sustina probele orale la limba si literatura romana, la limba moderna si, respectiv, la limba si literatura materna daca este cazul. Pe 9 iunie ei vor da prima proba scrisa la limba si literatura romana, apoi teste grila, pe 10 iunie, la proba obligatorie a profilului, pe 11 iunie, la proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii, pe 12 iunie la proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele sustinute anterior si pe, 13 iunie, la limba si literatura materna. Tot pe 13 iunie vor fi afisate si rezultatele si se vor putea depune contestatii. Subiectele vor fi elaborate special pentru aceasta sesiune de catre Serviciul National de Evaluare si Examinare (SNEE). La aceasta sesiune va participa si un elev din Constanta, selectionat in lotul international de chimie, respectiv Dragos Neagu de la Liceul "Ovidius".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii