Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal anunţă majorarea tarifelor, prin ordin ANRM. Ce înseamnă acest lucru pentru populaţie

ro

12 Oct, 2019 00:00 1993 Marime text
Potrivit Bursei de Valori Bucureşti, societatea Oil Terminal informează că în data de 9 octombrie 2019 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) nr. 324 din data de 1 octombrie 2019, prin care au fost majorate tarifele reglementate de prestaţii cu 5,38%.
 
Menţionăm că Ordinul ANRM nr. 324/01.10.2019 intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv din data de 09.10.2019 şi abrogă Ordinul ANRM nr.156/03.08.2018 privind aprobarea tarifelor de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703/13.08.2018.
 
Pentru a înţelege aceste modificări, am încercat să îl contactăm pe directorul general Sorin Ciutureanu pentru a ne explica ce înseamnă pentru populaţie aceste modificări, însă până la momentul redactării acestui material nu am reuşit să luăm un punct de vedere.
 
Directorul comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban, a oferit explicaţiile necesare pentru înţelegerea acestei majorări. „Oil Terminal are concesiune pe instalaţiile proprii ale ANRM, iar pe baza acelui contract, pentru produse de benzină, ţiţei şi petrol. Mereu când inflaţia creşte, avem obligaţia, automat, să transmitem modificări. Noi am transmis aceste date către ANRM. Acest lucru se întâmplă, de obicei, la un an sau chiar doi. Practic, populaţia nu este afectată la pompă”, a punctat Gabriel Daraban.
 
De asemenea, el a mai punctat că diferenţele nu se resimt din pricina faptului că tarifele sunt în concordanţă cu preţul ţiţeiului la nivel internaţional, astfel, oscilaţia dolarului are un impact important, la pompe preţurile rămân la nivelul celor de anul trecut cu această modificare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii