Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă biserică va fi construită în localitatea 23 August, județul Constanța

ro

24 May, 2021 00:00 3223 Marime text
  • APM Constanța și-a dat acordul pentru construcția unei biserici în 23 August, județul Constanța
  • Imobilul va fi format din biserică și casă socială
 
Arhiepiscopia Tomisului a obținut de la Agenția pentru Protecția Mediului undă verde pentru edificarea unei biserici în comunitatea din localitatea 23 August, județul Constanța.
 
Construcția va fi formată din biserică și casă socială. Imobilul va fi ridicat pe strada Duiliu Zamfirescu din localitatea 23 August.
 
Ca urmare a notificării adresate de Arhiepiscopia Tomisului pentru  Parohia 23 August II prin preot Murgu Cornel-Virgil, cu adresa în municipiul Constanta, înregistrată la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, cu privire la obținerea Avizului de Mediu, în  baza H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare si a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, ca urmare a consultărilor, APM Constanța a decis ca planul pentru:  Elaborare PUZ – construire biserică ortodoxă, corp casă socială D+P+1E (clopotniță, colportaj, lumânărar), pentru imobilul – teren și/sau construcții, situat în intravilan, comuna 23 August, sat 23 August, str. Duiliu Zamfirescu,  nr. 28A, nr. cadastral 108162, județul Constanța, nu necesită evaluare de mediu,  urmând să fie supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
 
Suprafața terenului care a generat PUZ-ul este de 1.000 de metri pătrați. Conform C.U. nr. 261 din 23.11.2020, emis  de  Primaria comunei 23 August  si Aviz de Oportunitate nr. 15010 din 19.11.2020: terenul studiat se află în intravilan; categoria de folosință : agricol; destinația stabilită prin documentația  de  urbanism: teren pentru construcții de locuințe.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii