Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O linie de tren aflată în subordinea Sucursalei Regionale C.F. Constanța va fi scoasă din funcțiune și casată

ro

12 Jan, 2021 00:00 1243 Marime text
  • Linia MAN Bărăganu magazie km 2+870 - 4+270 va fi scoasă din funcțiune
  • Proiectul Ministerului Transporturilor se află în dezbatere publică
 
 
Ministerul Transporturilor a publicat în transparență decizională Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – S.A. - Sucursalele Regionale C.F. Brașov și Constanța în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz.
 
În conformitate cu prevederile art. 361 alin. (1) şi al art. 288 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum şi în conformitate cu art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, se propune trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFRˮ - S.A. - Sucursalele Regionale C.F. Braşov şi Constanţa, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz.
 
Pe raza de activitate a Sucursalei Regionale C.F. Constanța există mijlocul fix „Linia MAN Bărăganu magazie km 2+870 - 4+270ˮ, care aparţine domeniului public al statului, aferent secției L3 Fetești, stația CF Bărăganu, situată în incinta Unității Militare UM 01912 Borcea, jud. Călărași, propusă de către sucursală pentru disponibilizare deoarece este neutilizată și nu mai prezintă utilitate în condițiile prezente și viitoare ale activităților desfășurate de către utilizatorul unic UM 01912 Borcea. În urma analizei desfășurate la nivelul M.Ap.N s-a decis desființarea parțială a liniei de garaj care deservește UM 01912 Borcea, respectiv o porțiune de 1.400 m. Mijlocul fix în cauză aparţine domeniului public al statului, face parte din categoria Linii ferate de circulaţie și aparate de cale, interoperabile, iar terenul pe care se află intabulat în domeniul public al statului și în administrarea M.Ap.N.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
                                        
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii