Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O afacere pusă pe butuci? Firma unui consilier local constănţean a intrat în insolvenţă

ro

19 Oct, 2013 00:00 4263 Marime text
Afacerile consilierului local constănţean Valentin Surghie nu sunt deloc într-o situaţie roz. Aşa cum semnalam la jumătatea lunii septembrie, pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a Civilă, a fost înregistrat, la finalul lunii august, dosarul cu numărul 7875/118/2013, dosar al cărui obiect este procedura insolvenţei - societăţi cu răspundere limitată, iar materia - faliment. Părţi în acest dosar sunt BRD - creditor şi SC Structuri de Oţel SRL.
Mai nou însă, potrivit Antiţepari.ro, BRD şi-a impus administratorul judiciar în gestionarea insolvenţei societăţii Structuri din Oţel SRL, termenul de înscriere la masa credală fiind 4 noiembrie 2013.

Potrivit sursei citate, firma deţinută de Valentin Surghie, consilier local PP-DD, ar fi contractat un împrumut de 2,65 milioane de euro de la BRD, iar în ultima lună ar fi emis 30 de cecuri fără acoperire.
Conform declaraţiei de avere depuse pe 13 iunie anul acesta, Valentin Surghie deţine părţi sociale în SC Structuri din Oţel SRL, fiind, de asemenea, administrator al firmei. Atât el, cât şi soţia sa au realizat la această societate, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, un venit de 60.854 de lei fiecare, în baza unui contract individual de muncă.
De menţionat este şi că Surghie este asociat unic la SC Metal Construct SRL şi asociat la SC Sidex SRL şi SC Laborator Sidex SRL. Consilierul din Consiliul Local Municipal Constanţa este, de asemenea, membru fondator al Asociaţiei Club Sportiv Metalul Constanţa.

Am încercat, în repetate rânduri, să îl contactăm telefonic pe Valentin Surghie, pentru un punct de vedere. Acesta nu a răspuns însă apelurilor noastre. În eventualitatea în care totuşi o va face, punctul său de vedere va fi ulterior publicat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii