Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul director al Portului Constanţa, Costel Stanca, are de făcut câteva alegeri importante

ro

24 Dec, 2019 00:00 13183 Marime text

Costel Stanca este, începând de ieri, noul director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Stanca deţine şi mandatul de ales judeţean, la care poate renunţa în termen de 30 de zile, dar şi funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PNL Constanţa şi calitatea de membru al Biroului Permanent Judeţean al PNL.


Totodată, Stanca este şi unul dintre cei trei liberali care şi-au depus dosare de candidatură internă în PNL Constanţa, pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa.


Rocadă Stanca – Zamani în CJC

Potrivit liderului grupului consilierilor judeţeni ai PNL, Marian Cruşoveanu, în locul lui Stanca va intra în Consiliul Judeţean Gheorghe Zamani, unul dintre directorii de la Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu şi fost primar al oraşului Techirghiol.
 

Costel Stanca, firma la care este asociat

Costel Stanca, ales judeţean PNL, şi-a preluat mandatul de consilier pe 30 iunie 2017. Acest lucru a fost posibil după ce fostul său coleg de partid Remus Cristy Băisan a fost exclus din PNL şi astfel şi-a pierdut şi calitatea de consilier judeţean.

Costel Stanca este şi decanul Facultăţii de Navigaţie şi Transport Naval din cadrul Universităţii Maritime din Constanţa. Stanca a mai candidat din partea PNL Constanţa şi pentru un mandat de senator în Parlamentul României.


Potrivit ultimei declaraţii de avere, Stanca deţine trei terenuri intravilane în Constanţa, două case de locuit în municipiu, plasamente financiare în valoare de 40.000 de lei şi datorii la bănci de 123.000 de lei. Alte venituri, de peste 109.000 de lei, le-a încasat sub formă de dividende de la societatea Atlas Reseach SRL.
Din declaraţia de interese aflăm că alesul judeţean liberal este asociat unic la Atlas Consulting SRL, unde deţine 4.000 de acţiuni, şi este asociat cu 99 de părţi sociale la Atlas Reseach SRL.


Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Costel Stanca a deschis pe parcursul anului 2017 trei conturi de economii în care a agonisit aproape 1.000 de euro şi peste 216.604 lei. Atlas Reseach, societatea unde alesul judeţean este asociat cu 99 de părţi sociale, a derulat contracte cu mai multe societăţi şi instituţii, valoarea acestora ridicându-se la aproape 220.000 de lei.
 


Stanca poate rămâne decan la UMC sau profesor. În ce situaţii?

Veniturile lui Costel Stanca s-au ridicat în ultimul an la peste 111.000 de lei anual. Banii au provenit atât de la Universitatea Maritimă, unde ocupă funcţia de decan, cât şi de la Universitatea „Ovidius“, unde activează în calitate de cercetător. Stanca este preşedinte al mai multor asociaţii: Asociaţia Absolvenţilor Universităţii Maritime din Constanţa, Asociaţia „Centrul Naţional de Promovare a Transportului Inntermodal“ şi Asociaţia „Cavalerii de Mangalia“. Totodată, acesta este membru al Ligii Navale Române şi al American Society for Quality.

Rectorul Universităţii Maritime Constanţa, prof.univ. Cornel Panait, a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că noul director general al CN APMC va activa în continuare în cadrul universităţii, dar rămâne de văzut sub ce formă: “Dacă la CN APMC, Costel Stanca are contract de mandat, va putea rămâne în continuare decan în cadrul UMC, dacă are un contract individual de muncă, va renunţa la calitatea de decan şi va rămâne doar profesor universitar”, a precizat Panait.

 

Citeşte şi:

UPDATE Costel Stanca şi Cosmin Dumitrache, numiţi la conducerile CNAPMC şi ANR

Declaraţii de avere şi de interese ale consilierului judeţean PNL Costel Stanca. Firma la care este asociat a avut contracte de peste 200.000 de lei (documente)

Decizie radicală PNL Constanţa, echipa nouă la Organizaţia municipală
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Radulescu 24 Dec, 2019 09:42 Nu exista incompatibilitate intre functiile de consilier si director general la port constanta, deoarece APC nu este subordonata CJ
  • maria 24 Dec, 2019 09:15 Are vreo legatura cu Petrica Stanca?