Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nelu Tătaru, despre sistemul de sănătate „Am avut o modernizare forţată. Venim după 30 de ani în care nu am avut nimic”

ro

03 Nov, 2020 08:27 1597 Marime text
  • Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a declarat că sistemul de sănătate "a avut o modernizare forţată" în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

"Am avut o modernizare forţată. Noi până acum avem creşterea capacităţilor de ventilatoare, monitoare, injectomate cu peste 75%. Până la sfârşitul anului, ce avem în acest moment contracte, vom merge cu încă 17%. Contractele noastre merg până în aprilie anul viitor, în care vom avea o modernizare de 146% a tot ce înseamnă aparatură. Venim din 30 de ani în care nu am avut absolut nimic, am modernizat forţat în acelaşi timp, dar trebuie să ne gândim că toate acestea merg cu o capacitate umană. (...) Sistemul medical face tot ce este posibil în acest moment. (...) Dar nu ne lăsăm doar în baza sistemului medical. Discuţiile în contradictoriu în acest moment, factorul politic, intrând pe o campanie electorală, tot în acest moment este cel care nu poate să facă decât rău", a declarat Tătaru la postul B1 TV.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii