Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:03 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Negocierile dintre KazMunayGas din Kazakhstan şi compania chineză CEFC, în etapa finală

ro

15 Dec, 2016 09:42 2403 Marime text
KMG International NV (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii Rompetrol Rafinare, anunţă că negocierile dintre Compania Naţională KazMunayGas din Kazakhstan (KMG NC) şi compania chineză CEFC (China Energy Company Limited) pentru tranzacţia de cumpărare a 51% din acțiunile KMG International NV au ajuns în etapa finală.
 
De aceea, acordul între KMG NC şi CEFC care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacția urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii.
 
Activele deţinute și operațiunile  desfășurate de KMGI în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional.
 
Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMGI și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România.
 
JSC NC KazMunayGas este Compania Națională de Petrol și Gaze a Republicii Kazahstan cu activități de explorare, producție, rafinare și transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol și gaze. KMG NC este o companie integrata vertical cu ciclu complet de upstream, transport și prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil.
 
CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016 a intrat în topul Global Fortune 500, pe poziția 229. CEFC are operațiuni în energie, servicii financiare și investiții.
 
KMG International N.V. deține și desfășoară operațiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail și trading, pe mai multe piețe internaționale. Rețeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Moldova. Grupul derulează operațiuni de upstream, servicii industriale și la sondă.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • miruna 15 Dec, 2016 17:00 Mi se pare ca e un lucru bun ca apar noi investitori. Poate ca vor fi lasati, in sfarsit, sa si faca investitiile pe care le-au promis anii trecuti. Daca nu, daca vor fi hartuiti in continuare, sunt convins ca isi iau jucariile si merg in Bulgaria sau Grecia, oricum, departe de Romania. Si, atunci, noi ce-am facut? Ramanem si fara locuri de munca, dar si fara companii energetice puternice acasa.