Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Musulmanii intră în postul Ramazanului Gelil Eserghep - „Să dăm dovadă de mai multă înţelegere, să fim mai îngăduitori!“

ro

18 Jun, 2015 00:00 2538 Marime text
Comunitatea musulmană din România începe, joi, 18 iunie, postul din Luna Ramazan, considerat cel de-al treilea stâlp al credinţei islamice.
 
Cu acest prilej, preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, transmite membrilor comunităţii şi tuturor musulmanilor din România şi din întreaga lume să fie mai îngăduitori. „Musulmanii din întreaga lume intră joi, 18 iunie, în Luna Ramazan, o perioadă deosebit de importantă. Acum, mai mult ca oricând, să ne îndreptăm atenţia mai mult spre cei greu încercaţi de soartă, să dăm dovadă de mai multă înţelegere, să fim mai îngăduitori! Am convingerea că tot mai mulţi membri ai comunităţii tătare vor ţine postul anul acesta, în ciuda faptului că perioada de vară este una destul de dificilă, iar activităţile zilnice sunt tot mai solicitante. Tuturor membrilor comunităţii tătare, dar şi celorlalţi musulmani care trăiesc în România le transmit îndemnul de a ne ruga împreună pentru binele tuturor şi tradiţionala urare «Ramazan fericit!» «Ramazan Ayınız Qayırlı Bolsın!»“, a declarat Gelil Eserghep.
 
Potrivit Islamului, Luna Ramazan comemorează începutul revelării Coranului Cel Sfânt, Cartea Sfântă a Islamului, de către Allah către Profetul Muhammed. Acest eveniment este consemnat a fi avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir a Lunii Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, reprezentând o revelaţie ce a durat 23 de ani - 12 ani în Mecca şi 11 ani în Medina -, până în anul 632. Învăţăturile islamice impun ca, timp de 29 de zile, anul acesta, credincioşii musulmani să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, cele patru săptămâni fiind petrecute în post şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală. Potrivit tradiţiei şi preceptelor religioase, postul negru şi efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferinţă în cadrul unei geamii, sunt urmate, în perioada nocturnă, de cel puţin două cine colective - Iftar, pe care musulmanii înstăriţi le împart cu prietenii, persoanele nevoiaşe, rudele, cunoscuţii sau pelerinii. În aceeaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor - Sahur - este luată în familie. Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei Luni Sfinte, slujbele din moschee, mukabele, încep, dimineaţa, cu citirea Coranului Cel Sfânt, fiind urmate de predici speciale ale imamilor, la care participă femeile. Seara se săvârşesc alte slujbe, teraavih, cu participarea bărbaţilor şi a femeilor din comunitate. Ramazanul înseamnă abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale, în intervalul menţionat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează şi bolnavii pot amâna postul, urmând a-l ţine ulterior. În această lună, considerată a iertării şi a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme. Religia islamică stabileşte postul ca un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă. Conform religiei islamice, postul Ramazanului este un act de pietate şi de recunoştinţă faţă de Allah, Cel care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că, tot în această perioadă, porţile Paradisului sunt deschise, cele ale iadului se închid, iar diavolii sunt încătuşaţi. Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr, celebrată anul acesta între 13 şi 14 iulie. În noaptea care desparte aceste două zile, se consideră că Allah Atotputernicul i-a revelat Coranul Profetului Muhammed. Tradiţia spune, de asemenea, că, tot în această noapte, rugăciunile sunt împlinite. Referindu-se la acest eveniment, Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, ne spune că postul Ramazanului, considerat cel de-al treilea stâlp al Islamului, trebuie să înceapă în România cu tradiţionala urare „Ramazan Fericit! Ramazan Ayiniz Qayirli Bolsin! Ramazan Ayi Hayirli Ve Mübarek Olsun!“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii