Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Medgidia are o nouă stemă oficială Simbolul oraşului, schimbat conform indicaţiilor heraldice

ro

21 May, 2014 00:00 6384 Marime text
Pentru unii aleşi locali, crearea stemelor nu s-a dovedit a fi tocmai un lucru uşor de realizat. Alegerea simbolurilor de pe stemele localităţilor şi avizarea acestora presupun parcurgerea unor etape. Lucrul începe cu o hotărâre de Consiliu Local, unde se votează varianta de stemă agreată şi se stabileşte legătura cu o firmă specializată în heraldică pentru realizarea acesteia. Apoi, stema concepută trebuie să primească avizul Comisiei Judeţene de Heraldică şi al Comisiei Naţionale. La Medgidia, la începutul anului, a avut loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, unde au fost votate încetarea aplicabilității HCL nr.108/27.08.2013 şi însuşirea variantei finale a proiectului de stemă a municipiului Medgidia. Odată parcurse aceste etape, Guvernul emite hotărâri pentru aprobarea stemelor.
În Monitorul Oficial de ieri a fost publicată hotărârea privind aprobarea stemei municipiului Medgidia. Guvernul României a aprobat hotărârea în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului. Stema se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite scartelat. În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află un pod şi trei valuri de argint. Tot în partea superioară, dar în stânga, în câmp roşu, se află un leu încoronat, de aur. În vârful scutului, în câmp roşu se află un ciorchine de strugure de aur, iar în câmp albastru, în partea dreaptă a vârfului scutului, se află o sabie de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu cinci turnuri crenelate. Podul reprezintă platforma rutieră peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, care este simbolizat de valuri, strugurele duce cu gândul la culturile de viţă-de-vie din zonă, iar sabia, în formă de pumnal de tip Akinakes, care datează din secolul V î.Hr., a fost descoperită în anul 1955 în cariera de ciment de la Medgidia. Leul reprezintă omagiul adus luptei comune a românilor, turcilor şi tătarilor pentru România Mare în timpul Primului Război Mondial. Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu. Noua stemă este reprezentată prin două culori, roşu şi albastru, impuse de Comisia Naţională de Heraldică şi Genealogie a Academiei Române, întrucât acestea se află şi pe drapelul naţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii