Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Munca lui Dorel merge mai departe Pomii plantaţi de Mazăre şi Nicuşor la Monumentul Eroilor s-au uscat (galerie foto)

ro

27 Jun, 2013 00:00 1878 Marime text
La sfârşitul lunii martie, cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, în zona Monumentului Eroilor Regimentului 34, de pe strada Traian, primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, au plantat pomişori. Acţiunea a făcut parte dintr-un proiect al Consiliului Judeţean, reluat la 70 de ani de la demararea sa. Iniţial, acest program a început în 1943, la iniţiativa Ministerului Culturii Naţionale şi se intitula „Dumbrava eroilor”, denumire care este folosită şi astăzi. Astfel, Nicuşor Constantinescu declara, în această primăvară, că în luna martie urmează să fie plantaţi peste 2.500 de pomi în judeţ, dintre care aproximativ o mie doar în municipiul Constanţa, în amintirea militarilor constănţeni care au luptat între 1916-1918.

Interesant este însă ce s-a întâmplat cu pomii plantaţi în amintirea acestor eroi. Ei bine, s-au cam uscat. S-au cam „prăjit” la soare. Iar asta nu face decât să vină în completarea acţiunii de la finalul lunii martie, căci pomii au fost sădiţi tot atunci când Mazăre şi Constantinescu au depus, la monument, o placă memorială cu litere lipsă. În buna tradiţie a muncii făcute de... Dorel, memoria eroilor a fost oarecum ştirbită tocmai de lipsa acestor litere, astfel că  „războiul mondial” a devenit „război mondil” (sic), iar „dumbrava” a devenit „dumbrvă”. Placă memorială cu defecte şi pomi uscaţi în cinstea eroilor. Jenant, nu-i aşa?!?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii