Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei - „DNA Constanţa cred că e în altă ţară“ „Radu Mazăre trebuie să se supună legii fără să facă circ“

ro

11 Oct, 2014 00:00 3547 Marime text

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, vineri, în contextul unei conferinţe de presă, că se consideră o victimă a statului, fiind anchetat de două ori pentru aceeaşi faptă. Nemulţumirea edilului-şef merge mai departe, acesta luând în considerare chiar şi varianta unei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Radu Mazăre - „Sunt o victimă a statului român. Merg la CEDO“

Radu Mazăre a explicat că doi procurori, unul de la DNA Constanţa, altul de la DNA Bucureşti, îl anchetează în dosare diferite pentru acelaşi lucru: vânzarea unei suprafeţe de teren din Mamaia. Primarul Constanţei a precizat că este vorba despre vânzarea terenului de sub construcţia Cazinoului din Mamaia, fapte pentru care a fost trimis în judecată în 2008 de către DNA Bucureşti. Potrivit edilului-şef, procurorii DNA Constanţa l-au anunţat, la începutul lunii iunie, că este cercetat pentru că ar fi stabilit cu intenţie un preţ diminuat, pentru o jumătate din suprafaţa de teren.

„Eu sunt deja o victimă a statului român pentru această dublă cercetare. De luni dau statul în judecată pentru că mă anchetează paralel pentru acelaşi lucru aceeaşi instituţie a statului“, a declarat Radu Mazăre în cadrul întâlnirii cu presa. „Am devenit o obsesie pentru poliţia politică de la DNA. Face nişte încălcări flagrante ale drepturilor omului“, a mai spus Mazăre.

Monica Macovei, creatorul DNA, îi răspunde lui Radu Mazăre

Aflată în judeţul Constanţa, mai precis la Peştera, unde a venit, vineri, pentru a face cunoştinţă cu o comună condusă de un primar şi un consiliu local independent, Monica Macovei a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: „Sunt surprinsă ca domnul Mazăre este încă primar! În mod constant el a atacat DNA, a atacat justiţia, pe oricine a încercat să se atingă de el şi să îl verifice.“
Trebuie precizat că Monica Macovei este cea care a creat, în 2005, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi cea care a pus bazele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în timpul mandatului său de ministru al Justiţiei. Referitor la edilul-şef al Constanţei, europarlamentarul Monica Macovei a adăugat: „El (n.r. Radu Mazăre) nu vrea să fie ca restul oamenilor - şi nici nu este -, dar trebuie să se supună legii şi trebuie să se ducă la Parchet şi la judecător, ori de câte ori este chemat, fără să facă circ, fără să ameninţe, fără să înjure, fără să insulte, fără să facă «glumiţe», pentru că acest lucru demonstrează lipsă de respect faţă de instituţiile statului“, a declarat Monica Macovei.

 Sfaturi pentru Radu Mazăre - „Să se ducă la procuror, să dea declaraţii, să vorbească civilizat, să se apere acolo“

 Europarlamentarul a avut şi câteva sfaturi pentru edilul-şef al Constanţei: „Trebuie să înţeleagă faptul că toţi sunt absolut egali cu el şi trebuie să se ducă în faţa Justiţiei. Nimeni nu îl hărţuieşte, asta spun toţi politicienii: că sunt dosare politice... Toţi inventează. Să se ducă la procuror, să dea declaraţii, să vorbească civilizat, să se apere acolo. Iar daca este nevinovat, aceasta va fi şi soluţia în cazul său. Circul nu îl ajută cu nimic!“
 
Ca replică la ceea ce primarul Radu Mazăre a declarat vineri, legat de activitatea DNA, Monica Macovei a precizat: „DNA lucrează nu numai cu politicieni, ci şi cu magistraţi. Justiţia este pe drumul cel bun. Nu sunt toţi la fel de profesionişti - lucrează cel mai bine DNA central, de la Bucureşti - nu toate filialele DNA din ţară sunt la fel. Mai sunt 15 filiale în ţară, dintre care una la Constanţa. Eu nu ştiu, nu am auzit mai nimic de la Constanţa, cred ca e în altă ţară, dar sunt şi alte filiale care au activitate slabă.“

 Mazăre câştigă preşedinţia „fluierând“. Monica Macovei - „Doamne fereşte!“

 Monica Macovei, care este totodată şi candidat independent la preşedinţia României, a declarat, referitor la cele spuse nu demult de primarul Radu Mazăre, cum că ar câştiga alegerile prezidenţiale „fluierând“, că nu ar fi mai multe de spus: „Doamne fereşte! Pentru că atunci s-ar fi terminat pentru totdeauna cu democraţia în România, am intra într-o dictatură, iar despre Justiţie nu ar mai fi nimic de spus, pentru că nu ar mai exista. Pe domnul Mazăre, Justiţia îl deranjează foarte mult şi, ca atare, ar mătura-o.“

 Monica Macovei, despre Nicuşor Constantinescu - „Se pare că nu e chiar bolnav“

 Şi despre preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în contextul deciziei pe care magistraţii Tribunalului Bucureşti au luat-o săptămâna aceasta - de a rămâne cu mandatul de arestare preventivă - europarlamentarul român a declarat că are unele îndoieli cu privire la situaţia sa. „E bolnav? Judecătorii au decis că poate pleca să se trateze în afară. Asta a fost decizia lor. Dar se pare că nu e chiar bolnav, am văzut câteva imagini în care arată că nu e chiar aşa bolnav. Între timp, s-a emis mandatul să fie readus în ţară. Nu a fost readus. Asta îmi arată cum politicienii fug de Justiţie. Când pot, o înjură şi, dacă ar putea, ar desfiinţa-o. Când pot să scape, scapă şi fug şi nu se mai întorc. Asta e pe scurt povestea. Vă aduc aminte că Ponta le-a spus baronilor locali că, dacă PSD nu ia preşedinţia, scapă cine poate...“, a conchis Monica Macovei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii