Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări aduse Legii privind Statutul rezerviștilor voluntari

ro

07 May, 2021 16:50 1814 Marime text
 
  • Măsuri privind creșterea atractivității serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.
 
Legea nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, prin care au fost armonizate unele aspecte în vederea creşterii atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, va intra în vigoare începând de sâmbătă, 8 mai.

Principalele modificări incluse în această lege sunt cele referitoare la:
  • creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut;
  • eliminarea obligativității restituirii cheltuielilor aferente pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari în situația nesemnării/nefinalizării contractului;
  • eliminarea obligativității înștiințării unității cu care a încheiat contract cu privire la părăsirea localității pentru o perioadă mai mare de 48 ore;
  • introducerea obligativității angajatorului de a menține raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajament/contract pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.Pentru anul 2021, vor fi disponibile 775 de locuri de rezervişti voluntari (maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați). Procesul de recrutare şi selecţie se va desfăşura în baza prevederilor Legii nr. 270/2015, cu modificările și completările ulterioare, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017.

Pregătirea cetăţenilor români pentru apărarea ţării se realizează potrivit prevederilor consituționale prin îndeplinirea serviciului militar şi/sau participarea la alte forme de pregătire organizate de instituţiile de apărare a ţării şi securitate naţională, iar îndeplinirea serviciului militar în rezervă poate fi în calitate de rezervist voluntar şi/sau rezervist.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii