Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:40 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Burlacu, liderul FNSP „Dacă portul vechi va fi transformat în port al cazinourilor, câţi dintre salariaţi vor mai avea loc de muncă?“

ro

01 Apr, 2015 00:00 4772 Marime text
Nicio zi fără un schimb de replici dure între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), Organizaţia patronală „Operatorul Portuar“ şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP). Conducerea Portului Constanţa a dat, ieri, publicităţii un comunicat de presă în care atrage atenţia asupra faptului că „protestele Organizaţiei patronale Operatorul Portuar împreună cu Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare nu reprezintă opoziţia comunităţii portuare, fiind deturnate în interesul a câtorva persoane“. CN APMC susţine că nu există niciun document public care să ateste că „Operatorul Portuar“ este unica voce a operatorilor din Portul Constanţa şi că această „reprezentativitate nu este demonstrată nici prin numărul de membri, şi nici prin puterea financiară a patronilor“. De asemenea, conducerea companiei precizează că, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Protecţiei Sociale, „Operatorul Portuar nu este o organizaţie patronală reprezentativă şi nici nu a depus un dosar în acest sens“.

Totodată, CN APMC subliniază că cei care protestează zilnic, de aproximativ o lună, în faţa sediului companiei ar fi, de fapt, salariaţi la aceleaşi patru sau cinci companii din port, companii care n-ar avea nicio legătură cu FNSP. Mai mult, conducerea Portului Constanţa menţionează că, de fapt, costurile deplasării de săptămâna trecută, la Bucureşti, acolo unde câteva sute de muncitori din port au protestat în faţa Ministerului Transporturilor, ar fi fost suportate de aceste firme, şi nu de FNSP. „Altfel, FNSP ar trebui să suporte plata acestor membri, iar din informaţiile vehiculate pe piaţă, costurile sunt suportate de firmă“, se arată în comunicat. Mircea Burlacu, preşedintele FNSP, este criticat şi el, pe motiv că nu ar reprezenta interesele membrilor de sindicat, ci pe acelea ale câtorva patroni din port. Comunicatul CN APMC este semnat de directorul general al Portului Constanţa, Valeriu Ionescu.

„Dacă noi nu suntem reprezentativi, atunci cine ar fi?!“

În replică, Ştefan Muntoiu, purtătorul de cuvânt al organizaţiei patronale „Operatorul portuar“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: „Dacă noi nu suntem reprezentativi, atunci cine ar fi?! Operatorul Portuar reprezintă 85% dintre operatorii din Portul Constanţa, raportându-ne la suprafaţă şi la trafic. Când spunem, spre exemplu, Comvex, spunem 26% din traficul atras în Portul Constanţa. Ne batem în comunicate de presă în loc să rezolvăm problema“, a explicat Muntoiu. Purtătorul de cuvânt al „Operatorului Portuar“ a declarat şi că actuala conducere a Portului Constanţa „pare să piardă din vedere cel mai important aspect, anume faptul că există operatori portuari care au nemulţumiri majore“. „Din păcate, acesta este stilul lor de a «rezolva» o problemă“, a arătat Muntoiu.

„Se doreşte desfiinţarea a 4.000 de locuri de muncă“ 

La rândul său, Mircea Burlacu, liderul FNSP, a declarat că, prin cel mai recent comunicat de presă dat publicităţii, „CN APMC încearcă să dezinformeze, pentru că nu cunoaşte modul de organizare al federaţiilor, al organizaţiilor sindicale“. „FNSP este reprezentativă la nivel sectorial în activitatea de transport naval şi servicii conexe, transporturi aeriene şi servicii conexe, nemaiexistând în acest sector altă federaţie reprezentativă. FNSP reprezintă interesele lucrătorilor portuari cu excepţia celor care au făcut din slugărnicia faţă de CN APMC o profesie“, explică Burlacu.

Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare a afirmat şi că echipa de conducere din Portul Constanţa ar avea, de fapt, „interese obscure, de grup“. „FNSP nu poate sta cu mâinile în sân atunci când se doreşte desfiinţarea a 4.000 de locuri de muncă. Dacă portul vechi va fi transformat în port al cazinourilor, al iahturilor şi al cluburilor de noapte, îi întreb pe directorii portului câţi dintre actualii salariaţi vor mai avea loc de muncă. Portul vechi o să aparţină administraţiei locale, nu autorităţii portuare. Nu în ultimul rând, îl provoc pe Valeriu Ionescu, directorul general al companiei, la o discuţie televizată, dacă este de bună credinţă“, a precizat liderul FNSP.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii