Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul apărării naționale, vizită în Afganistan

ro

18 Dec, 2019 10:54 1327 Marime text
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au efectuat marți, 17 decembrie, o vizită de lucru în Afganistan.

Din delegație au mai făcut parte generali și ofițeri aflați la comanda structurilor care conduc și coordonează forțele Armatei României pe timpul pregătirii misiunii și dislocării în teatrul de operații.

În prima parte a vizitei, delegația oficială s-a deplasat în Baza Militară Kandahar. Ministrul apărării naționale s-a întâlnit cu militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Ștefan Șoverth”, cu detașamentul care încadrează Elementul Naţional de Sprijin, precum şi cu militarii care execută misiuni în cadrul Comandamentului de Instruire, Consiliere şi Asistenţă din Regiunea de Sud (Train Advice Assist Command - South / TAAC-South). 

Nicolae-Ionel Ciucă s-a informat cu privire la modul în care își îndeplinesc misiunile efectivele Armatei României dislocate în această regiune a Afganistanului și a discutat cu militarii despre starea echipamentelor și tehnicii cu care acționează, precum și despre aspectele importante pentru desfășurarea misiunilor în teatrul de operații Afganistan.

În partea a doua zilei, delegația s-a deplasat, cu aeronava C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, de la Kandahar la Kabul, unde s-a întâlnit cu militarii români dislocați în această zonă.

La Kabul, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere cu generalul–locotenent Giles Hill, locțiitorul comandantului Misiunii NATO Resolute Support (RSM). În cadrul discuțiilor, au fost analizate situația de securitate din Afganistan, contribuția actuală a României cu forțe la RSM, a șasea țară contributoare cu trupe în acest teatru de operații, sprijinul acordat de forțele americane din Afganistan militarilor români în teatrul de operații, precum și intențiile Comandamentului Multinațional pentru anul 2020.

„Am ținut neapărat să ajungem în Afganistan înainte de sărbători, pentru a ne întâlni cu militarii, și a le transmite mesajul nostru de apreciere și prețuire pentru tot ceea ce fac pentru Armata României și pentru țară. Acestea nu sunt cuvinte lipsite de conținut, ci vin în contextul în care, stând de vorbă astăzi cu liderii misiunii (n.b. „Resolute Support”), feedback-ul a fost cât se poate de pozitiv și de laudativ pentru modul în care militarii români își îndeplinesc misiunea, pentru probitatea lor profesională, pentru disponibilitatea la efort și sacrificiu, pentru camaraderia lor”, a spus ministrul Nicolae Ionel Ciucă.


De asemenea, ministrul apărării naționale a menționat că generalul Giles Hill are un respect deosebit pentru militarii români și că acesta este convins că, dacă oricare militar din teatrul de operații Afganistan ar fi întrebat împreună cu cine ar avea încredere să-și execute misiunea, ar răspunde, cu certitudine, că împreună cu „un militar român”. „Și cred că asta spune totul! Militarii noștri merită tot respectul. Și de aceea ne aflăm noi astăzi aici, să vă arătăm respect. Aceasta este datoria și responsabilitatea noastră”, a precizat ministrul Ciucă în discuțiile cu militarii.

Concluzionând, ministrul apărării naționale a declarat că vizita a fost foarte eficientă. „Am văzut situația de la fața locului, am stat de vorbă cu militarii și am primit feedback de la ei. Noi ne vom îngriji ca toate aspectele care au nevoie de mai multă coordonare, mai multă agregare în tehnici și proceduri, în asigurarea de resurse și condiții cât mai bune de trai pe timpul dislocării în teatrul de operații să se îndeplinească în țară și să facem ca aici misiunea să aibă un parcurs cât se poate de coerent și militarii să se concentreze doar la ceea ce au de îndeplinit”, a precizat ministrul Nicolae Ionel Ciucă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii