Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Petre, salvat de viscol sau de negocieri?! CCJ-ul de la tineretul PDL, între ficţiune şi realitate

ro

31 Jan, 2012 00:00 1984 Marime text
amanareotpdl-MihaiPetre04.jpgŢara arde şi baba se piaptănă, am putea spune... fără să greşim prea mult. Strânşi cu uşa de alegeri şi aflaţi în prăbuşire în sondaje, democrat-liberalii, chiar şi ăi mai mici, continuă să facă ce ştiu ei mai bine: să se certe pe puterea inexistentă şi atât de efemeră.

După calculele unora, la momentul scrierii acestui material, preşedintele tineretului democrat-liberal trebuie să fi fost deja decapitat şi eventual trofeul introdus în formol ca exemplu pentru cine mai îndrăzneşte să dea piept cu... „uraganul".

În practică însă, lucrurile nu s-au scris cu cerneala potrivită, astfel încât Consiliul de Coordonare Judeţean al OTPDL s-a amânat pentru o dată necunoscută.

Preşedintele organizaţiei de seniori a partidului, Christian Gigi Chiru, dădea deunăzi asigurări că şedinţa se va ţine în momentul în care condiţiile meteorologice vor permite organizarea ei, dat fiind faptul că mulţi dintre delegaţii care îşi anunţaseră prezenţa la şedinţă trebuiau să bată judeţul în lung şi în lat printre nămeţi pentru a ajunge la Constanţa.

Alte voci susţin că pur si simplu s-ar fi renunţat la „împuşcarea" lui Mihai Petre, chiar dacă acesta nu şi-a retras candidatura internă pentru Primăria Constanţa. Motivul: PDL traversează o perioadă suficient de grea şi nu ar mai fi nevoie de scandaluri suplimentare în organizaţie. Mai mulţi preşedinţi de organizaţii locale ale tineretului democrat-liberal ar fi ajuns la această concluzie după ce probabil s-au uitat pe ultimele sondaje.

De altfel, şi şedinţa Biroului Permanent Judeţean de tineret a fost amânată pentru data de 6 februarie, tot din cauza condiţiilor meteo.

Surse din organizaţia de tineret sunt însă de părere că „dacă există o majoritate, aceasta să conducă BPJ prin voturi şi nu prin presiuni". Preşedintele „nedecapitat" al OTPDL, Mihai Petre, nu a vrut să comenteze amânarea CCJ de la tineret şi s-a limitat să declare că ştie doar că şedinţa nu s-a mai ţinut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mari 31 Jan, 2012 16:15 In poza cere sau doar intinde mana?Ca greu de inteles gesturile acestui posibil decapitat!