Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, cu prilejul Anului Nou Evreiesc

ro

29 Sep, 2019 20:29 1472 Marime text

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 29 septembrie a.c., un mesaj cu prilejul sărbătorii Roș Hașana – Anul Nou Evreiesc 2019.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte şi Centenar, la Templul Coral din București:

„În aceste clipe de întâmpinare a Noului An Evreiesc, Roş Haşana 2019, îmi face o deosebită plăcere să adresez conducerii Federaţiei Comunităților Evreiești și membrilor Comunităților Evreiești din România sincere felicitări, însoțite de gândurile mele cele mai bune.

Tradiția spirituală iudaică acordă un loc deosebit acestei sărbători. Ea îi aduce pe evreii de pretutindeni împreună în Templul sfânt al lui Dumnezeu, în spiritul reînnoirii, al solidarității și al recunoștinței.   

Fie ca aceste zile de celebrare şi de bilanţ să vă aducă bucurie deplină în familie, să vă inspire în noile proiecte pentru comunitatea dumneavoastră şi să ne deschidă, la nivelul întregii societăţi, noi perspective de a lucra împreună pentru înfăptuirea binelui comun.

Shaná Tová!”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii