Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Megapetrecere cu sprijinul Primăriei Mangalia Plaja dintre Venus şi Saturn, capitala distracţiei la Liberty Parade! (galerie foto)

ro

28 Jul, 2014 00:00 2524 Marime text
Aproape 70.000 de persoane s-au lăsate purtate de ritmurile muzicii pe valurile distracţiei sâmbătă seara! Liberty Parade, cea mai mare sărbătoare a muzicii dance, care se desfăşoară anual pe plaja dintre Venus și Saturn, a început încă de sâmbătă, de la ora 17.00. Atunci, cele patru camioane din cadrul caravanei Liberty Parade au pornit de la Olimp către Black Sea Arena, iar petrecerea a izbucnit la ora 19.00, tonul fiind dat la masa de mixaj, amplasată pe o scenă spectaculoasă. Unul dintre petrecăreţii de marcă ai Liberty Parade a fost şi edilul-şef al Mangaliei, Cristian Radu, care s-a declarat încântat de desfășurarea celui mai mare eveniment de pe întreg litoralul. „Sunt bucuros că iubitorii muzicii dance au avut ocazia, și la această ediție, să se reunească la malul mării pentru a petrece pe ritmurile muzicii preferate, alături de cei mai în vogă DJ. Liberty Parade este manifestarea de anvergură care trebuie să continue, aici, pe plaja dintre Saturn și Venus, unde distracția și spiritul liber pun stăpânire, într-o singură noapte, pe zona de sud a litoralului“, a declarat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu. 16 dintre cei mai buni DJ români, tot atâtea camioane cu echipamente şi încă două cu elemente de decor au fost folosite pentru amenajarea scenei de 60 de metri lungime. În plus, 200 de metri pătrați de ecrane led au luminat cerul, 330 de surse de lumină au produs 400.000 de wați de efecte luminoase care au inundat locul distracţiei. Acestea sunt cifrele care au guvernat petrecerea Liberty Parade, eveniment organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Mangalia şi al Radio 21.
Dj Andi și constănţeanca Alexandra Stan sunt cei care au semnat imnul Liberty Parade, „Set Me Free“, intonat la unison de miile de persoane prezente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii