Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediul înconjurător, o responsabilitate pentru conducerea Rompetrol Rafinare

ro

06 Apr, 2019 00:00 2001 Marime text
Situația de la Vadu, creată la finele lunii martie, când a fost identificată o poluare pe un teren, a reprezentat un puternic semnal de alarmă cu privire la mediul înconjurător. De altfel, reprezentanții Rezervației Biosferei Delta Dunării și cei ai Gărzii de Mediu au fost sesizați cu privire la acest aspect.
 
În acel moment, Rompetrol Rafinare a transmis că se va ocupa de ecologizarea terenului, care se află în proprietatea sa, chiar dacă nu sunt ei vinovați pentru poluare. Reprezentanții Rompetrol Rafinare se axează pe responsabilitate și pentru îngrijirea mediului înconjurător, de altfel, imediat după ce a fost identificat terenul contaminat, au luat măsurile necesare. De asemenea, societatea are deschidere către autorități, cu care va colabora pentru conservarea și protejarea naturii.
 
Rompetrol Rafinare a transmis în cursul acestei săptămâni autorităților de mediu competente planul de acțiuni pentru decontaminarea terenului din zona localității Vadu. Planul de acțiuni elaborat respectă prevederile legislației de mediu și ia în considerare și suportul autorităților locale (emitere avize, autorizații etc).
 
În mai puțin de o săptămână de la constatarea situației de fapt, compania a efectuat investigații de specialitate pentru determinarea exactă a întinderii și nivelului în adâncime a contaminării terenului, iar în baza concluziilor preliminare s-au identificat soluțiile tehnice necesare implementării planului de acțiuni în perioada următoare. Compania a luat toate măsurile pentru securizarea și monitorizarea zonei, în condițiile în care, în acest moment, contaminarea nu prezintă risc de extindere, infiltrare sau incendiu.
 

Cât suprafață a fost contaminată

 
Din datele preliminare, cantitatea totală de sol contaminat este estimată la 40.000 de tone, suprafața de teren fiind situată la o distanță de peste 500 de metri față de localitatea Vadu și la aproximativ 2,5 kilometri de țărmul Marii Negre.
 

Rompetrol Rafinare nu este sursa contaminării

 
Deși din perspectiva legislației de mediu compania, în calitate de proprietar al terenului contaminat, are obligația de a lua măsurile de mediu necesare decontaminării, reiterăm faptul că Rompetrol Rafinare nu este sursa contaminării și nu poate fi considerată responsabilă pentru această situație.
Compania nu desfășoară activități sau operațiuni în zonă, nu deține depozite, conducte de transport țiței sau alte produse petroliere. Mai mult, nu a desfășurat activități în zona contaminată în ultimii aproximativ 20 ani - de la finalizarea procesului de privatizare.
 
Cu sprijinul autorităților de resort, compania va analiza și identifica în perioada următoare mecanismul, perioada și sursa/responsabilul acestei contaminări. În acest sens, facem apel la cei care dețin informații relevante privind modul în care s-a produs contaminarea, dar și în ceea ce privește sursa acesteia, să le pună la dispoziția autorităților de resort. Rompetrol Rafinare cooperează și oferă sprijin deplin tuturor autorităților implicate în identificarea poluatorului, limitarea poluării și remedierea tuturor problemelor.
 

Despre localitatea Vadu și poluarea din luna martie

 
Localitatea face parte din cadrul Rezervației, iar potrivit guvernatorului Mălin Mușetescu situația este cunoscută, au fost preluate probe și acțiunea de ecologizare va fi operată de către Rompetrol Rafinare. Conducta ar aparține de OMV Petrom, iar terenul afectat este cel din vecinătatea sa, care se află în proprietatea Rompetrol Rafinare. „Este o poluare istorică. Este un bazin de decantare, din anii 70-80. A fost Garda de Mediu, au fost prelevate probe”, a declarat Mălin Mușetescu. El a mai spus că, odată ce a fost identificat proprietarul, acesta se va ocupa de ecologizare.
 
De asemenea, în cursul zilei de vineri, 29 martie, reprezentanții celor două societăți, OMV Petrom și Rompetrol Rafinare, au fost invitați la discuții cu autoritățile locale din Corbu, însă doar cei de la Rompetrol s-au prezentat la discuțiile cu primarul localității, Marian Gălbinașu. De altfel, Costel Ignat, consilier local în localitatea Corbu, a fost cel care a descoperit poluarea de la Vadu și a alertat autoritățile centrale legate de situație. A fost prezent și la întâlnirea de la primărie cu Rompetrol Rafinare. „Cei de la Rompetrol sunt niște oameni prompți. Am avut o discuție cu ei astăzi (n.r. vineri, 29 martie). Cei de la OMV Petrom nu au venit. Rompetrol a dat dovadă de seriozitate maximă. Ei au spus așa: poluarea nu este de la ei, nu ajunge nicio conductă acolo, dar este în curtea lor și își iau obligația să ecologizeze zona. Însă poluarea nu este de la ei, este imposibilă, căci nu au conducte de țiței în zonă. Specialiștii vor determina exact de unde a venit poluarea. Am fost plăcut surprins de cum au pus problema. Eu voi pune piciorul în toate pragurile, trebuie să văd zona ecologizată. Dacă voi simți că cineva îi protejează pe poluatori, mă voi adresa autorităților. Am luat probe la sol, iar rezultatele au fost peste limite, mai exact, au găsit nisip în petrol”, a declarat pentru ZIUA de Constanța Costel Ignat.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii