Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcel Vela „Îi anunț pe toți cei certați cu legea că ofensiva împotriva infractorilor continuă”

ro

19 Nov, 2020 15:47 1612 Marime text
  • Ministrul Afacerilor Interne a susținut, joi, o declarație de presă în care a prezentat cele mai recente operațiuni de amploare desfășurate de structurile MAI.
  • Acestea au vizat combaterea infracționalității și destructurarea grupurilor de criminalitate organizată.

La nivel național, doar în ultimele zile, structurile MAI și procurorii au organizat acțiuni de amploare ce au inclus 180 de percheziții domiciliare și au rezolvat cazuri grave care au creat emoție în rândul opiniei publice.

În cadrul unuia dintre dosarele penale soluționate în aceste zile, polițiștii de investigare a criminalității economice din IPJ Alba, cu sprijinul colegilor de la alte structuri, au efectuat 87 de percheziții, în Municipiul București și în 20 de județe, la sediile unei societăți de distribuție de gaze. La percheziții au participat peste 260 de polițiști. În dosar sunt investigate posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, care au avut drept urmare creșterea facturilor plătite de consumatorii finali cu  aproximativ 10%.

”Prin cercetarea acestui caz, dorim să protejăm cetățenii, pentru ca aceștia să plătească prețul corect, și să atenționăm toți furnizorii de servicii că vor răspunde în fața legii dacă fac asemenea fapte”, a precizat ministrul Ion Marcel Vela.


Într-un alt caz, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au realizat, în cursul serii de 18 noiembrie, o acțiune operativă de amploare în cadrul unei anchete internaționale ce vizează o grupare infracțională organizată implicată în traficul de droguri și spălarea de bani.

La acțiunea de ieri, alături de polițiștii români au participat polițiști și investigatori americani, precum și doi procurori din Statele Unite ale Americii.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale

Au fost efectuate 3 acțiuni de prindere în flagrant delict și 4 percheziții domiciliare, fiind depistate 3 persoane urmărite internațional prin Interpol. Asupra unuia dintre suspecți a fost găsită suma de 50.000 euro, în numerar, şi  actele de proprietate a două imobile, reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România.

În urma activităților desfășurate în acest dosar, polițiștii români au reușit să împiedice un asasinat comandat de un cetățean român. Se pare că acesta plătise membrilor grupării o sumă de bani pentru a comite omorul.

Pentru documentarea activității grupării infracționale au fost verificate 18 persoane. În urma activităţilor desfăşurate în cauză, a fost confiscată, anterior datei de 18.11.2020, suma de 150.000 USD, în numerar, și o armă letală (pistol), cu muniţia aferentă.

”Felicit anchetatorii români și procurorii DIICOT pentru modul în care s-au implicat în acest caz, arătând încă o dată că avem oameni bine pregătiți care pot face echipă foarte bună cu partenerii europeni și americani”, a transmis Ministrul Afacerilor Interne.


De asemenea, ministrul Ion Marcel Vela le-a mulțumit anchetatorilor care i-au identificat pe cei trei suspecți în cazul tinerei incendiate în județul Giurgiu și i-a felicitat pe polițiștii care au reușit în mai puțin de 24 de ore să-l identifice pe autorul jafului comis la o bancă din sectorul 2 al Municipiului București.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii