Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN România a primit statutul „Dependable Undertaking” din partea SUA

ro

12 Jul, 2021 21:28 1227 Marime text

 
  • Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit luni, 12 iulie, la sediul MApN, cu Heidi Grant, directorul Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității din Statele Unite ale Americii.
Pe timpul întâlnirii, oficialul american l-a informat pe ministrul apărării naționale despre faptul că România a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, statutul „Dependable Undertaking” (DU).

Obținerea acestui statut va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziții de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, derularea programelor guvern la guvern de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) fiind posibilă prin programarea trimestrială a plăților pe întreaga perioadă de derulare a acestora.
         

„Înscrierea României în rândul țărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaștere a seriozității cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei României și are o valoare intrinsecă deosebită, și anume recunoașterea statutului de partener de încredere. Eșalonarea plăților pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante și, implicit, va crește gradul de securitate al României”, a subliniat ministrul Ciucă.

De asemenea, pe timpul întâlnirii, cei doi oficiali au trecut în revistă programele de cooperare tehnico-militară dezvoltate în parteneriat, ministrul român reafirmând angajamentul țării noastre pentru alocarea bugetară de doi la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, din care cel puțin 20% pentru echipamente majore și pentru respectarea calendarelor de implementare a programelor esențiale de înzestrare.
         
Întâlnirea cu directorul Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității este o continuare a dialogului început în luna octombrie 2020, la Washington DC, cu ocazia vizitei oficiale a ministrului apărării naționale în Statele Unite ale Americii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii