Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN. Activități de instruire în comun cu bombardiere strategice americane B-1B Lancer

ro

29 May, 2020 16:08 1485 Marime text
  • ​Două bombardiere strategice americane de tip B-1B Lancer au desfășurat vineri, 29 mai, pentru prima dată, activități de antrenament în spațiul aerian al României. 
  • Antrenamentul a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer și F-16 Fighting Falcon aparținând Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii și Bazei 86 Aeriană de la Borcea. 

Două bombardiere strategice americane de tip B-1B Lancer au desfășurat vineri, 29 mai, pentru prima dată, activități de antrenament în spațiul aerian al României împreună cu aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române, sub coordonarea Componentei Operaționale Aeriene din Statul Major al Forțelor Aeriene și al Forțelor Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE).

Antrenamentul a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer și F-16 Fighting Falcon aparținând Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii și Bazei 86 Aeriană de la Borcea, având ca scop demonstrarea capacității de dislocare rapidă a forțelor aliate și partenere în sud-estul Europei.

Participarea aeronavelor românești la acest tip de activități permite antrenarea personalului român în executarea unor astfel de misiuni și contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune.

Activitățile de instruire în comun cu partenerul american reprezintă un element-cheie în asigurarea interoperabilității și a succesului în acțiunile militare comune, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea măsurilor de reasigurare și sporire a încrederii privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității în regiunea Mării Negre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii