Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maiorul Dima, cursant la Rochefort

ro

21 May, 2004 00:00 1076 Marime text

Jandarmii romani se pregatesc in Hexagon

Ofiter in cadrul Comandamentului Teritorial Constanta, maiorul Constantin Dima va participa in luna august la un curs de pregatire gazduit de centrul francez * Stagiul va continua la Bucuresti, la Scoala de Aplicatie pentru Ofiteri "Mihai Viteazul" * Din totalul de 15 cursanti, sapte sunt romani

In perioada august 2004 - februarie 2005, sapte jandarmi romani vor urma doua stagii de formare si pregatire, participand la un curs international in limba franceza programat sa se desfasoare in cadrul prestigioasei Scoli de la Rochefort. De data aceasta este vorba despre inalti ofiteri din cadrul Jandarmeriei Romane, care au reusit sa castige un concurs initiat de colegii francezi. Schimbul de experienta si programul de pregatire fac parte din mai multe masuri luate in ultimii doi ani de Asociatia Politiilor si Jandarmeriilor Europene si Mediteraneene (FIEP), in baza ideii de colaborare interstatala. Din grupul de sapte jandarmi romani care vor participa la acest curs face parte si maiorul Constantin Dima, ofiter in cadrul Comandamentului Teritorial Constanta. In varsta de 39 de ani, Dima este fost membru in Batalionul Mobil (unde a activat pana la desfiintarea unitatii), iar in prezent ocupa functia de ofiter specialist cu pregatirea personalului, antrenarea subunitatilor din cele cinci judete arondate Comandamentului. Maiorul este absolvent al Academiei de Politie "Al.I. Cuza" si al Scolii Militare de Ofiteri Activi si lucreaza in jandarmerie din 1990. Dima va pleca in Franta la inceputul lunii august si, timp de o luna, va efectua pregatirea in cadrul Scolii de la Rochefort. La acest curs vor participa 15 jandarmi din intreaga Europa. Numarul mare al jandarmilor romani se explica prin faptul ca instructorii francezi apreciaza foarte mult nivelul ridicat de cunoastere a limbii franceze. Experientele anterioare au demonstrat ca militarii romani stiu foarte bine limba franceza, ceea ce duce la o colaborare excelenta. De altfel, una dintre conditiile de baza pentru admiterea la acest curs a fost ca jandarmul sa aiba cunostinte de nivelul III si IV, ultimul grad fiind asimilat nativilor. Prin cursurile care se vor tine mai intai la Rochefort, apoi la Scoala de Aplicatie pentru Ofiteri ai Jandarmeriei "Mihai Viteazul", francezii vor sa prezinte din bogata lor experienta, de aproape 300 de ani, in domeniul ordinii publice. Se vor preda metode si tehnici de actiune, forme de pregatire a personalului din domeniu, inclusiv din structurile domeniului public. Cei sapte ofiteri care vor fi prezenti in august in Centrul de pregatire de la Rochefort au trebuit sa participe la teste deosebit de dificile, la care s-au inscris 18 persoane. Examinarile au inceput pe 7 mai la Bucuresti si au constat in cinci testari diferite. In cele din urma, maiorul Dima si ceilalti sase ofiteri admisi au participat la un interviu individual la Ambasada Franceza, in compania unui atasat militar cu probleme de securitate interna. La absolvirea cursului, ofiterii vor primi diploma de Stat Major al Jandarmeriei Nationale Franceze, care le va permite sa participe si la alte cursuri si stagii de pregatire care se vor organiza in Franta incepand din luna martie a anului 2005.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii