Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magenta Construct s-a răzgândit. Mai ridică un etaj în blocul pe care îl construieşte pe strada Bucovinei

ro

10 Feb, 2015 00:00 2633 Marime text
Primăria Constanţa a eliberat, pe data de 24 septembrie 2014, autorizaţia de construire nr. 1569, al cărei beneficiar este SC Magenta Construct SRL. Obiectul autorizaţiei este „Construire imobil D+P+6 E+ terasă necirculabilă - locuinţe colective“. Deşi actul era valabil până pe 24 septembrie 2015, societatea a solicitat modificarea proiectului aprobat atunci. Ceea ce vrea să facă acum firma care construieşte imobilul din municipiul Constanţa este supraetajarea cu un nivel, conform Legii nr. 50/1991, art. 2(4). Articolul indicat stipulează faptul că, „prin exceptare de la prevederile alin. (2), se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor, cu condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecţie a monumentelor, după caz“.

Potrivit proiectului iniţial, pe strada Bucovinei nr. 2 din municipiul Constanţa urma să fie ridicat un bloc de şase etaje plus terasă, cu destinaţia locuinţe colective. Acum, celor şase nivele li se adaugă încă unul.

 Cine sunt solicitanţii

 Magenta Construct SRL a fost înfiinţată în anul 2009, având sediul social în municipiul Constanţa, strada Barbu Catargi. Obiectul principal de activitate al societăţii este reprezentat de „lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Asociaţi în firmă sunt Simona Petronela Gheorghe, născută în anul 1977, cu 1.250 de părţi sociale, şi Sorin Sebastian Malcea, născut în 1978, cu 1.250 de părţi sociale. Cei doi acţionari au şi funcţia de administratori ai societăţii. Potrivit datelor oficiale, firma a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 6.537.289 de lei şi un profit net de 1.164.943 de lei, având doi angajaţi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii